Lindsey Graham, un senator din Statele Unite ale Americii, a transmis un mesaj dur în mediul online, în care cere asasinarea liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.
Există vreun Brutus în Rusia? Un colonel Stauffenberg de succes în armata rusă? Singura cale de a pune capăt războiului e ca cineva din Rusia să-l elimine pe acest individ. I-aţi face ţării voastre – şi lumii întregi – un mare serviciu.
Singurii care pot rezolva asta sunt ruşii. Uşor de zis, greu de făcut. Dar dacă nu vreţi să trăiţi în beznă pentru tot restul vieţii ori să fiţi izolaţi de restul lumii în cea mai mizerabilă sărăcie, trebuie să luaţi atitudine – a scris, pe Twitter, Lindsey Graham.
Is there a Brutus in Russia? Is there a more successful Colonel Stauffenberg in the Russian military?
The only way this ends is for somebody in Russia to take this guy out.
You would be doing your country – and the world – a great service.
Nu este prima dată de la începerea războiului din Ucraina când cineva cere prinderea liderului rus. Un om de afaceri rus a promis că va da 1 milion de dolari militarilor care îl vor aresta pe Putin și îl vor duce la judecată.
Promit să plătesc 1.000.000 de dolari ofiţerilor care, respectându-şi datoria constituţională, îl arestează pe Putin ca şi criminal de război, în conformitate cu legile ruse şi internaţionale. Putin nu este preşedintele Rusiei, deoarece a ajuns la putere ca urmare a unei operaţiuni speciale de aruncare în aer a blocurilor din Rusia, apoi a încălcat Constituţia prin eliminarea alegerilor libere şi uciderea oponenţilor săi. (…) În calitate de etnic rus şi cetăţean rus, văd că este datoria mea morală să facilitez denazificarea Rusiei. Voi continua să ajut Ucraina în eforturile sale eroice de a rezista asaltului Hoardei lui Putin – a scris Alex Konanihin, antreprenor rus, pe pagina sa de Facebook, în urmă cu câteva zile.