Un jandarm de 43 de ani care nu credea în existența virusului pandemic SARS-CoV-2, a încetat din viață la șase zile după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19.
Citeşte şi: Epidemia de COVID-19 din România: Bilanțul oficial al persoanelor decedate
Ionuț Câmpean, căpitan în cadrul Jandarmeriei Sibiu, a murit miercuri de COVID-19, la aproximativ o săptămână de la infectarea cu noul coronavirus. Bărbatul era internat la Spitalul Județean Sibiu din data de 23 octombrie. Cu toate că i s-a administrat tratament conform protocolului, evoluția bolii a fost una galopantă și nefavorabilă, plămânii fiindu-i grav afectați. Miercuri seară bărbatul a suferit un stop cardio-respirator care nu a mai putut fi resuscitat, potrivit Turnul Sfatului.
În urmă cu trei zile bărbatul publica pe rețelele de socializare un mesaj despre cât de grea este lupta cu această boală.
Citește gratuit ediția de noiembrie a revistei Unica. O găsești AICI
„O boală mai grea ca acest COVID cred că doar tratamentul de cancer îl întrece. Este o luptă groaznică. Protejați-vă cât puteți. Eu lupt de 5 zile și n-am câștigat nimic încă în lupta cu boala!”, scria jandarmul, în urmă cu trei zile, pe pagina sa de Facebook.
Înainte de a se îmbolnăvi, bărbatul publica pe rețelele sociale diverse mesaje în care se declaraîmpotriva măsurilor de protecție și în care spunea că toți cei care susțin că au COVID-19 și care promovează purtarea măștii sunt plătiți pentru aceste afirmații.
sursa foto – 123rf.com
Ultima modificare octombrie 30, 2020 12:40 pm