Un bărbat a refuzat să părăsească Penitenciarul Găești în ziua în care a fost eliberat. Acesta și-a explicat comportamentul din acea zi.
Un bărbat în vârstă de 39 de ani ce a fost încarcerat la penitenciarul Găești a fost eliberat de polițiști, însă a refuzat să plece. Fostul deținut a stat 11 luni la închisoare pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
Potrivit Știrile ProTV, bărbatul a fost eliberat condiționat luni. Însă, la mai puțin de două ore de la eliberarea sa, acesta s-a întors în fața penitenciarului și a refuzat să plece. Cum era așezat în mijlocul străzii, mai mulți șoferi l-au luat cu forța și l-au dus pe trotuar.
Poliția l-a dus la secţia de psihiatrie din Târgovişte, dar medicii au decis că nu au de ce să îl interneze. Bărbatul a plecat apoi în gara din Târgoviște, unde a fost găsit de prietena sa.
Miercuri, el și-a explicat comportamentul. Se pare că, în momentul eliberării, polițiștii i-au returnat toate bunurile, mai puțin cheia de la apartament. Iar fără cheie, nu avea cum să intre în casă.
„Cheia de la apartament pe care o aveam la cutia de valori, nu exista. Am stat în mijlocul străzii, poate mi se aduce cumva cheia. Era singura soluţie doar să îmi dea cheia şi să merg acasă liniştit”, a povestit fostul deținut.
Acum, el a afirmat că a fost anunțat de la penitenciar că își va primi și cheia în curând. Cheia dispărută se află la penitenciarul Mioveni, unde acesta a fost închis câteva luni.
Sursă foto: Profimedia
Ultima modificare octombrie 13, 2022 12:12 pm