După trei ani de consultații la 17 doctori diferiți, un băiețel care avea dureri cronice a fost diagnosticat corect de Chat GPT. Alex, atunci în vârstă de 4 ani, a început să aibă dureri în timpul pandemiei de COVID-19. Într-un ultim efort de a-l ajutat, mama lui, Courtney, a apelat la ajutorul Chat GPT.
„Bona noastră a început să-mi spună că trebuie să-i dea Ibuprofen zilnic, în caz contrar avea ceste ieșiri exagerate”, a declarat mama lui Alex, pentru TODAY.com. „Dacă lua Ibuprofen era ok”, a completat.
Un băiețel care avea dureri cronice a fost diagnosticat corect de Chat GPT
Ulterior, Alex a început să roadă diverse obiecte, așa că mama lui l-a dus la dentist. Au urmat trei ani de căutări disperate ale cauzei durerilor și celorlalte simptome ale lui Alex.
Căutarea s-a încheiat la începutul acestui an, când soluția a venit dintr-o sursă complet neașteptată, Chat GPT. Courtney a introdus toate simptomele fiului ei, precum și toate rezultatele analizelor sale din ultimii trei ani, și a primit un diagnostic care „avea sens”: sindromul măduvei spinării legate.
După o primă consultație la dentist, Courtney a fost sfătuită să-l ducă pe Alex la un ortodont specializat în afecțiunile obstructive ale căilor respiratorii. Problemele respiratorii pot afecta somnul copiilor, ceea ce explica de ce Alex era atât de obosit și capricios. Așa au descoperit că, într-adevăr, Alex avea palatul gurii mai mic decât ar fi trebuit. I-a fost fixat un aparat de expansiune iar starea sa părea să se îmbunătățească.
Apoi, Courtney a observat o stagnare în dezvoltarea lui Alex, așa că au consulat un pediatru. De la pediatru au ajuns la fizioterapeut, deoarece Alex avea probleme de echilibru. În aceeași perioadă, Alex a fost consultat și de un neurolog, pentru a descoperi cauza migrenelor sale. A continuat cu vizite la mai mulți specialiști ORL însă fără rezultat.
Citește și: Cine a fost J. Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice
Citește și: Ce a primit o ospătăriță din partea unei soții geloase în loc de bacșiș
Neurochirurgul a confirmat diagnosticul pus de Chat GPT
În total, Alex a mers la 17 doctori, printre care un nou pediatru, un pediatru internist, un medic internist pentru adulți și un medic specializat în sistemul musculo-scheletic. Fiecare dintre ei s-a rezumat la domeniul său de expertiză. „Nimeni nu era dispus să rezolve marea problemă. Nimeni nu ne-a dat nici măcar un indiciu referitor la diagnostic”, a mai declarat Courtney, pentru sursa citată.
După ce a introdus toate simptomele și rezultatele analizelor lui Alex, Courtney a obținut de la Chat GPT diagnosticul de sindromul măduvei spinării legate. Ulterior s-a alăturat unui grup de Facebook cu familii ai căror copii suferă de același sindrom și a descoperit că poveștile lor erau foarte similare cu a lui Alex. Imediat apoi a făcut o programare la neurochirurg. I-a spus diagnosticul descoperit, iar medicul l-a confirmat.
„Doctorița a spus fără îndoială: «Iată spina bifida oculta și aici este legată coloana vertebrală»”, a mai povestit Courtney.
Citește și: O familie a fost intoxicată cu substanțe chimice de un vecin: „Bebelușului îi cădea părul”
Citește și: Un model a cheltuit 150.000 de euro pentru a-și lungi picioarele. Acum regretă intervenția
Ce este sindromul măduvei legate
Sindromul măduvei legate apare atunci când țesutul din măduva spinării formează atașamente care limitează mișcarea sa, determinând întinderea anormală a acesteia, conform Asociației Americane a Chirurgilor Neurologici. De regulă, această afecțiune este diagnosticată de medici la naștere, fiind indicată de aspectul coloanei vertebrale. În cazul lui Alex, însă, acel defect de dezvoltare a fost mascat. Odată ce a primit confirmarea, Courtney spune că a experimentat toate emoțiile, de la eliberare, la validare și entuziasm pentru viitor.
Ulterior diagnosticării, Alex a fost operat, iar în prezent se recuperează. Potrivit medicului care a realizat operația, de regulă, copiii se recuperează relativ rapid după o astfel de intervenție. Courtney a împărtășit povestea fiului ei pentru a veni în sprijinul altor familii care trec prin aceeași experiență. „Nimeni nu face conexiunile pentru tine. Tu trebuie să fii cel mai mare sprijin al copilului tău”, a mai declarat.
Foto: Instagram
Ultima modificare septembrie 12, 2023 6:28 pm