În contextul rezultatelor promiţătoare anunţate de mai multe companii farmaceutice, primul vaccin contra COVID-19 ar putea fi aprobat de autorităţile de reglementare europene. Anunțul a fost făcut de un oficial din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului.
„Ne pregătim de această posibilitate; noi, autorităţile de reglementare, trebuie să fim pregătite. Va trebui să vedem dacă aceste date vor fi suficiente pentru a permite orice fel de aprobare până la sfârşitul anului 2020”, a declarat Marco Cavaleri, directorul Departamentului de boli infecţioase şi vaccinuri din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului, potrivit Mediafax.
Citeşte şi: Ludovic Orban, apel către români: „Renunțați la turismul excesiv în această perioadă”
Universitatea Oxford şi compania AstraZeneca au anunţat luni rezultate favorabile ale unui vaccin experimental anti-COVID-19. Date pozitive au fost anunţate şi de companiile Pfizer Inc., BioNTech SE şi de grupul chinez CanSino Biologics.
Citește gratuit ediția de iulie a revistei Unica. O găsești AICI
Rezultatele testelor, datele de producţie şi deciziile clinice vor fi evaluate de autorităţile de reglementare în timp real, pentru accelerarea procedurilor de aprobare.
sursa foto – 123rf.com