Ucraina și SUA au ajuns la o înțelegere cu privire la acordul despre mineralele rare ale acestei țări. Prin acest acord, oficialii ucraineni speră că vor reuși să îmbunătățească relațiile cu Washingtonul și vor reuși să semneze un angajament pe termen lung în domeniul securității.
Cuprins
Cuprins
Ucraina a ajuns la o înțelegere cu SUA
Guvernul de la Kiev este pregătit să semneze acordul privind dezvoltarea în comun a resurselor minerale ale Ucrainei, inclusiv petrolul și gazele. Asta după ce SUA au renunțat la cererile privind dreptul la 500 de miliarde de dolari în venituri potențiale din exploatarea resurselor, potrivit HotNews care citează Financial Times.
Textul nu conține garanții de securitate explicite, însă oficialii ucraineni susțin că au negociat condiții mult mai favorabile și au descris acordul ca pe o modalitate de extindere a relației cu SUA pentru a consolida perspectivele Ucrainei după trei ani de război.
„Acordul privind mineralele este doar o parte a tabloului. Am auzit de mai multe ori de la administrația SUA că el face parte dintr-o imagine mai largă”, a declarat marți Olga Stefanișina, viceprim-ministru și ministru al justiției din Ucraina, care a condus negocierile, pentru Financial Times.
Acordul inițial, respins de Ucraina
Condițiile dezavantajoase ale proiectului inițial, pe care Donald Trump le-a prezentat drept un mijloc prin care Ucraina va recompensa SUA pentru ajutorul militar și financiar acordat de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, în 2022, și până în prezent, au provocat indignare la Kiev, dar și în alte capitale europene.
Săptămâna trecută, președintele Volodimir Zelenski a respins acest text, moment în care Donald Trump l-a numit dictator și a părut să învinuiască Ucraina pentru declanșarea războiului.
Versiunea finală a acordului, datată 24 februarie 2025, stabilește un fond în care Ucraina ar contribui cu 50 % din încasările din „monetizarea viitoare” a resurselor minerale deținute de stat, inclusiv petrol și gaze, și a logisticii asociate. Fondul ar urma să investească în proiecte în Ucraina.
Pe de altă parte, acordul exclude resursele minerale care contribuie deja la vistieria guvernului ucrainean, ceea ce înseamnă că nu ar acoperi activitățile existente ale Naftogaz sau Ukrnafta, cei mai mari producători de gaze și petrol din Ucraina.
Omisiunea importată a acordului
Pe de altă parte, înțelegerea omite orice referire la garanțiile de securitate ale SUA, pe care Kievul insistase inițial să le obțină în schimbul acceptării acordului.
După ce timp de trei ani SUA au ajutat militar Ucraina, Donald Trump a decis să deschidă discuții bilaterale cu Rusia, fără vreun alt aliat european sau chiar Ucraina la masa negocierilor.
Oficialii ucraineni au precizat că acordul a fost aprobat de miniștrii justiției, economiei și afacerilor externe și au avansat perspectiva ca Zelenski să meargă la Casa Albă în următoarele săptămâni pentru o ceremonie de semnare a înțelegerii, cu președintele american.
„Aceasta va fi o șansă pentru președinte de a discuta care este imaginea de ansamblu. Apoi, după aceasta, ne vom putea gândi la următorii pași”, a spus un oficial.
Sursă foto: Shutterstock
Ultima modificare februarie 26, 2025 10:29 am