Televiziunea Română și-a prezentat scuzele telespectatorilor pentru emisiunea “Rivalii”, difuzată la TVR 2, în care a fost prezentată o melodie folk cu tentă sexuală, de natură pedofilă.
Totul s-a petrecut după ce Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sancționat televiziune publică pentru difuzarea cântecului “Olguța gelofila”, interpretat de artistul Daniel Iancu, în emisiunea Marinei Almășan. Sancțiunile au fost și pentru o glumă făcută de fosta soție a lui Victor Socaciu, legată de căsătoriile din India.
„Televiziunea Română regretă acest incident!”
„Având în vedere situaţia creată, conducerea postului TVR 2 a solicitat Preşedintelui Director-General al SRTv constituirea unei comisii disciplinare, care să cerceteze disciplinar persoanele responsabile de abaterile sancţionate de CNA”, a transmis televiziunea publică, în comunicat, potrivit libertatea.ro.
Dan Cristian Turturică, directorul general al SRTv, a aprobat cererea și a dispus constituirea comisiei disciplinare.
„Televiziunea Română regretă acest incident şi prezintă scuze publice telespectatorilor”, au transmis reprezentanții TVR.
Dorina Rusu, membră CNA, a spus despre interpretarea piesei folk “Olguța gelofila”, din emisiunea difuzată pe 25 martie, că a fost “un moment de proastă inspirație”.
Iar Gelu-şi zice:-„M-a lăsat norocu’!” – sunt câteva dintre versurile piesei.
Reacția Marinei Almășan
Marina Almășan s-a apărat spunând că face mari eforturi pentru a încerca să găsească o formulă de a transmite educația în rândul publicului într-o formă cât mai “comestibilă”.
“La televizor, în general nu se mai uită tineri. La TVR din păcate nu prea se mai uită nimeni, nici tinerii, nici adulţii sau foarte puţini. Eu fac eforturi disperate de a încerca să găsesc o formulă prin care să transmit educaţia îmbrăcând demersul meu într-un ambalaj care să poată fi vândut. Uitându-mă pe graficele de audienţă şi observând că audienţa medie la întregul canal este de 0,3 %, adică o treime dintr-un om se uită la programe, şi sunt disperată.
Poate din acestă dorinţă şi acest exces de zel al meu de a face ca demersul meu educativ să ajungă la cineva, nu să ajungă la zero oameni, poate că am făcut-o mai colorată decât s-ar aştepta lumea la un program al postului public”, a explicat realizatoarea de la TVR, notează adevărul.ro.
„Tineretul nu mai e ce a fost!”
Marina Almășan a mai precizat că a ales special să-l cheme în emisiune pe solistul Daniel Iancu, pentru interpretarea piesei respective, dorind să tragă un semnal de alarmă cu privire al faptul că tineretul de astăzi “nu mai e ce a fost”.
„Cântecul lui Daniel Iancu a fost precedat şi îmi pare rău că secvenţa nu a conţinut cele 20 de minute anterioare, în care în urma unui mail primit la redacţie legat de emisiune, cineva ne spunea să luăm în discuţie şi faptul că în zilele noastre tineretul nu mai primeşte nicio educaţie sexuală, că este prăpăd în rândul tinerilor… Ştiind că Daniel Iancu are o piesă pe tema aceasta în care într-un fel atinge un semnal de alarmă că tineretul nu mai e ce a fost, am zis să-l invit”, a mai adăugat Marina Almăşan.