Începând de vineri, 7 iunie, compania aviatică Turkish Airlines operează o cursă Contanţa – Istanbul. Aceasta este cea de-a doua destinaţie a companiei turceşti, ea având deja o cursă Bucureşti – Istanbul. Din Constanţa, turiştii pot pleca spre Istanbul miercurea, vinerea şi duminica.
Preţurile unei călătorii încep de la 99 de euro, cu taxe de aeroport incluse. În primele şase luni există şi o reducere de 25% pentru clienţii fideli ai companiei. Chiar dacă turiştii sunt atraşi de Constanţa datorită izvoarelor sale minerale şi ale sejurului pe litoral, cei care aleg să călătorească în acest oraş port se pot bucura de climatul mediteranea în toate cele 4 anotimpuri.