Ziua de 8 septembrie marchează Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Această sărbătoare aduce cu sine o serie de tradiții și obiceiuri.
Fecioara Maria s-a născut din parinți foarte înaintați în vârstă, Ioachim si Ana, ca rod al rugăciunii lor. Tatăl ei era din seminția lui David, iar mama ei din cea a lui Aaron.
Nașterea Fecioarei Maria
În tradiţia creştină există legenda potrivit căreia Drepţii Ioachim şi Ana, în vârstă fiind, şi-ar fi dorit nespus de mult un copil. Cum încercările de o viaţă nu au dat roade, rugăciunile au rămas unica lor şansă. Şi Dumnezeu le-a ascultat rugile fierbinţi, dăruindu-le un odor cu chemare dumnezeiască, cu o menire sfântă pe pământ. Aşa a venit pe lume fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor.
Numele de Maria îşi are rădăcinile în limba ebraică, unde Miriam înseamnă Doamnă, împărăteasă, cea aleasă, cea frumoasă.
Citește și: Superstiţii de Halloween. Ce trebuie să faci ca să nu te întâlneşti cu spiritele
Supersitiții, tradiții și obiceiuri
În cultura populară există tot felul de superstiţii legate de această zi, în funcţie de zonă.
Se spune că nu este voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.
În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.
În fiecare casă trebuie să existe câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele și pentru premărirea Nașterii Feciaorei Maria.
Pe 8 septembrie, bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.
Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.
Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sfinții Constantin și Elena
De asemenea, în cultura populară se mai spune că aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.
În această zi se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă. Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria.
Sursă foto: 123rf.com
Ultima modificare septembrie 7, 2018 12:51 pm