Agnes Hedengard este un model suedez, în vârstă de 19 ani. Tânăra, care are 1,80 metri și 56 de kilograme și un indice de masă corporală de doar 17,5 este considerată… prea grasă pentru a lucra cu diverse case de modă.
Agnes a postat pe internet un videoclip în care apare în costum de baie și își povestește drama prin care trece, deși este la limita anorexiei.
”Am 19 ani. Lucrez de 5 ani ca model, dar mai nou nu mai primesc job-uri în modelling, pentru că mi se spune că sunt prea grasă. Ei spun că fundul meu e prea mare și că șoldurile sunt prea late. Potrivit celor din modellling trebuie să fii mai slabă. Am fost aproape să semnez cu diverse case de modă și sunt toate bune și frumoase până când ajung să mă măsoare. Vreau să știe toată lumea ce se întâmplă în industria modei. Nu trebuie să arătați așa. Iubiți-vă și nu lăsați pe nimeni să spună că nu arătați bine”, a mărturisit Agnes.
Ultima modificare august 27, 2015 3:40 pm