Teo Trandafir va apărea în cel de-al doilea sezon al serialului «Pariu cu viaţa». Zvonurile care au circulat în ultima vreme în presă, în legătura cu revenirea lui Teo în televiziune,
s-au confirmat, aşa că începând cu 6 februarie o vom putea urmări pe Teo în rolul unei poliţiste în serialul difuzat de Pro TV, informează Mediafax. Teo mărturiseşte că apariţia în serialul fenomen al României înseamnă pentru ea însăşi un pariu cu viaţa. „La 43 de ani mă reinventez ca om, dacă-mi iese chestia asta mă declar fericită. Amuzant sau nu, rolul meu din «Pariu cu viaţa» mi se potriveşte foarte bine, asta e de fapt marele meu pariu. Am fost un realizator de emisiuni bun, mi s-a spus de-a lungul anilor că pot face film, însă marele pariu al vieţii mele este ca, la jumătatea vieţii mele, să descopăr că pot fi şi altcineva”, spune vedeta TV.
În „Pariu cu viaţa” Teo Trandafir va juca rolul Zânei Crăciun, şefa lui Gică (Radu Gabriel) şi a Tanticăi (Elvira Deatcu), o poliţistă venită de la Iaşi în Capitală, care face furori cu accentul ei.