Fanfara militară a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” a susținut o paradă demostrativa în cadrul turneului BCR Ladies Open, desfășurat pe Arenele BNR din București.
Dotați cu instrumente de suflat, de percuție și carabine SKS, folosite la ceremoniile militare, soldații au făcut o demonstrație de momente artistice într-o cordonare inedită a mișcărilor pe muzică și ritm într-o manieră spectaculoasă.
Ca toți cei prezenți în Arenele BNR, Ruxandra Dragomir, președintele Federației Române de Tenis, a rămas plăcut impresionată de virtuozitatea și frumusețea exercițiilor făcute de componenții „Dream Trill-ului” Regimentului de Gardă.
„Am fost cucerită pe loc de mișcările spectaculoase și perfect coordonate pe muzică a acestor militari”, a arătat Ruxandra Dragomir, care a fost invitată să participe la un moment oficial alături de fanfară militară a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazu” pe principalul teren de tenis din cadrul Arenelor BNR.
Ministerul Apărării Naționale a fost partener oficial al Federației Române de Tenis în organizarea turneului BCR Ladies Open.
Foto: PR