Un proiect de lege ce a fost deja aprobat de Senat definește violența psihologică, gelozia, telefoanele insistente și interzicerea realizării profesionale drept acte de violență domestică.
Mii de victime ale violenței domestice trăiesc zilnic înconjurate de înjurături, bătăi și alte umilințe. În alte cazuri, victimele nu sunt lovite, dar sunt terorizate psihic de către partenerii de viață. Cu toate că rănile nu sunt fizice, ele sunt greu de vindecat.
Acesta este motivul pentru care parlamentarii au inițiat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.217/2003 privind combaterea și prevenirea violenței în familie.
Citește și: Kamara își dă în judecată amanta. Mădălina l-a acuzat de violență fizică
Așadar, Violența domestică ar putea fi definită drept „orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima”.
În același timp este extinsă și sfera violenței psihologice la acte precum șantajul, gelozia, urmărirea victimei, supravegherea locuinței sau a locului de muncă ale acesteia și apelurile telefonice insistente și la ore nepotrivite.
Se dorește, în același timp, și introducerea unor noi categorii de servicii sociale puse la dispoziția victimelor precum echipe mobile de intervenție, formate din reprezentanți ai Serviciului de Asistență Socială. Mai mult, victimele vor avea la dispoziție o linie telefonică de urgență pentru a fi consiliate.
Citește și: Amber Heard, scrisoare deschisă despre violența domestică
Inițiatorii acestui proiect de lege propun ca elevilor ă li se predea la şcoală noţiuni de egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Astfel, copiii ar putea fi învăţaţi despre respectul reciproc, rezolvarea non-violenţă a conflictelor, dreptul la integritate personală – noţiuni care adaptate vârstei şi înţelegerii elevilor.
Sursă foto: 123rf.com