Țările cu cele mai dure legi antidrog din lume

.

România este încă departe de clasamentul țărilor cu cele mai dure legi antidrog, cu toate că vârsta de la care copiii încep să consume substanțe psihotrope a scăzut la 12 ani. Sunt necesare pedepse mult mai severe și măsuri noi pentru controlul acestui fenomen, iar România se poate inspira din experiența țărilor cu cele mai dure legi antidrog.

Cadrul legislativ din România care poate controla traficul și consumul de droguri poate fi îmbunătățit și pot fi adăugate pedepse mai mari, inspirate din cele mai dure legi antidrog din lume.

După cazurile tot mai grave în care persoane drogate aflate la volan provoacă accidente și iau vieți sufletești, au fost promulgate recent noi modificări la cele două acte normative legate de fenomenul drogurilor: Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Copiii, tentați să încerce substanțele riscante

Vârsta declarată în mod oficial în România de la care copiii încearcă droguri sau substanțe psihoactive este de 12 ani. Copiii sunt ușor influențabili, sunt curioși și nu realizează riscurile la care se expun.

Din nefericire, traficații de droguri se concentrează tot mai mult pe substanțele psihoactive care nu intră sub incidența legii și care pot fi vândute mult mai ușor inclusiv minorilor. Agenția UE antidrog monitorizează în prezent 930 de noi substanțe psihoactive (NSP), realizate în laboratoare clandestine, cu efecte mult mai grave asupra sănătății decât drogurile tradiționale. Prețul lor este mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină atractive pentru tineri și chiar pentru copii.

Aceste substanțe produc efecte similare consumului de droguri clasice, influențează direct creierul, modifică procesele cognitive, reacțiile și comportamentul. Consumul acestor substanțe generează dependență de tip fizic și psihic, iar dependența provoacă nevoia de a încerca droguri mai puternice și mult mai periculoase.

Este nevoie de legi mai severe în România

Actualul cadru legislativ are nevoie de îmbunătățiri, iar pedepsele trebuie să fie mult mai severe, apropiate de cele mai dure legi antidrog din lume. Consumul de droguri, substanțe psihotrope și medicamente cu efecte halucinogene se răspândește și la noi. Deja unul din 10 români declară că a consumat cel puțin o dată în viață droguri. Tinerii cu vârste între 15 şi 34 de ani sunt cei mai vulnerabili, potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale Antidrog. În topul celor mai consumate stupefiante rămân substanţele psihoactive şi canabisul. 

Un alt aspect grav al traficului de droguri este legătura acestuia cu bolile infecțioase grave. Un procent semnificativ de consumatori de droguri sunt bolnavi de SIDA și diverse boli cu transmitere sexuală pe care le transmit mai departe.

Recent, au fost introduse noi pedepse mult mai serioase pentru persoanele care produc, dețin, vând și consumă droguri.

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. 1 au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată în lege. În cazul în care vânzarea de droguri implică decesul unor victime, pedeapsa cu închisoarea poate fi prelungită până la 25 de ani.

Pedeapsa cu închisoarea se va aplica și în cazul persoanelor care încearcă, în mod fals, să convingă potențialii consumatori că substanțele pe care le comercializează sunt permise prin lege, deși ele au efecte psihoactive. Cu toate acestea, legile românești sunt încă mult mai permisive decât în Statele Unite ale Americii, unde sunt pedepse mult mai severe, sau în statele din America Centrală sau Asia de Sud-Est.

Ce sunt drogurile și cum sunt clasificate

Lista cu droguri este mult mai lungă decât ne-am aștepta. Iar cele mai noi sunt mult mai periculoase decât marijuana, spre exemplu. Din punct de vedere științific și medical, orice substanță care alterează funcționarea unui organ, care modifică starea de spirit și comportamentul unei persoane și care dă dependență este numită drog.

Pe scurt, drogurile sunt substanțe lichide, solide sau gazoase care modifică percepția și starea de conștiență a unei persoane. Ele sunt denumite substanțe psihotrope, narcotice sau stupefiante. Unele droguri intră în componența analgezicelor și a tratamentelor pentru diverse boli și afecțiuni neuronale. Există droguri tradiționale, făcute din canabis și marijuana, dar tot mai multe droguri sunt sintetice, fabricate din substanțe psihotrope, care influențează direct activitatea creierului.

Iată o clasificare pe scurt a drogurilor și substanțelor cu efecte similare:

Opioidele

  • Heroină
  • Opiu şi morfină
  • Codeină şi derivaţi
  • Opioide sintetice (exemplu: Sintalgon, Mialgin, Fortral, Tramadol)

Stimulante

  • Cocaină: pulbere (clorhidrat), crack (bază), pastă (sulfat), frunze
  • Amfetamine
  • MDMA (Ecstasy) şi alţi derivaţi de feniletilamină (MDMA, MDA, MDEA etc.)
  • Anorexigene cu acţiune centrală (exemplu: Regenon)
  • Alte stimulante ale sistemului nervos central (exemplu: Efedrină, GHB, Nicotină etc.)

Hipnotice şi sedative

  • Barbiturice (exemplu: Amobarbital, Fenobarbital, Tiobarbital)
  • Benzodiazepine (exemplu: Alprazolam, Clonazepam, Diazepam, Flunitrazepam, Lorazepam, Nitrazepam, Oxazepam, Zopiclonă)
  • Alte substanţe cu efect hipnotic, anxiolitic, antipsihotic sau tranchilizant (nebarbiturice, nebenzodiazepine) (exemplu: Glutetimidă, Meprobamat)

Halucinogene

  • Halucinogene sintetice (LSD, Fenciclidină)
  • Ciuperci halucinogene şi alte plante şi derivaţi (psilocibină, mescalină, peyote)
  • Medicamente cu efecte halucinogene (Ketamina)
  • Substanţe volatile

Adezivi

  • Benzină şi produse petroliere
  • Vopseluri
  • Aerosoli
  • Gaze şi lichide anestezice
  • Nitraţi

Grupa cannabis

  • Plantă (marijuana, iarbă, grifa)
  • Rezină (haşiş)
  • Ulei de haşiş
  • THC

Țările cu cele mai dure legi antidrog

Uniunea Europeană face eforturi să controleze traficul de droguri, dar cele mai dure legi antidrog nu se găsesc în statele europene, ci în țările din Asia, America centrală sau SUA, acolo unde lupta cu drogurile este mult mai veche, iar numărul deceselor este alarmant.

Statele din Asia, legi deosebit de dure

China

Traficanții sau consumatorii de droguri sunt închiși în închisoare și obligați să urmeze terapii de dezintoxicare în condițiile cele mai dure.

Malaezia

Autoritățile din Malaezia se numără printre cele mai dure din lume. Traficanții de droguri sunt judecați sumar și cei mai mulți riscă pedeapsa cu moartea. Doar pentru posesie de droguri poți fi amendat, închis sau deportat pe loc. Conducerea în stare de ebrietate este, de asemenea, aspru pedepsită în Malaezia.

Vietnam

În Vietnam, infracțiunile legate de droguri sunt condamnate cu asprime. Posesia unei cantități mai mari de 600 de grame de heroină, spre exemplu, atrage imediat condamnarea la închisoare și chiar executarea, în funcție de gravitatea situației.

Thailanda

Persoanele care fac trafic de droguri sau substanțe psihotrope sunt arestate pe loc și primesc ani grei de închisoare, multe dintre ele fiind condamnate la moarte. Iar consumatorii de droguri sunt obligatoriu internați în centre de dezintoxicare.

Singapore

Și legile antidrog din această țară sunt deosebit de severe. Orice traficant sau deținător de droguri este aspru condamnat, iar cei care se fac vinovați de traficul unor cantități mari de droguri și de răspândirea rețelelor de vânzători sunt condamnați la moarte.

Cambodgia

Traficanții și vânzătorii de droguri primesc ani grei de închisoare în acest stat, iar cei care dezvoltă rețele de trafic sunt condamnați la moarte și executați fără prea multe tergiversări.

Indonezia

Legile antidrog din Indonezia sunt printre cele mai dure. Simpla deținere a unei cantități mici de droguri de mare risc îți poate aduce 20 de ani de închisoare. Iar traficul și vânzarea de droguri se pedepsește cu moartea.

Laos

Deținerea de droguri se pedepsește cu amenzi foarte mari, care pornesc de la suma de 35.000 de dolari. Iar vânzătorii și traficanții de droguri pot fi condamnați la închisoare de la 10 ani în sus.

Coreea de Nord

Este deosebit de dificil să intri în Coreea de Nord și în niciun caz nu se poate trece granița cu substanțe interzise. Străinii care dețin droguri în acest stat pot fi condamnați la ani lungi de închisoare în lagăre, în cele mai dure condiții.

Filipine

În Filipine, traficanții de droguri sunt condamnați la moarte. Este un stat care aplică pedeapsa supremă pentru traficul de stupefiante pentru a descuraja marile rețele de traficanți să se răspândească pe teritoriul țării.

Alte state cu legi antidrog deosebit de dure

Turcia

Autoritățile din Turcia se confruntă cu tot mai multe infracțiuni legate de traficul și posesia de droguri. Legile din Turcia sunt mult mai dure decât cele din România în acest sens. Sancțiunile pentru posesie de droguri în Turcia includ amenzi mari și pedepse lungi cu închisoarea. Sancțiunile pentru vânzarea de droguri pot fi și mai severe.

Costa Rica

Ca și în alte țări din America de Sud, posesia de droguri în Costa Rica te poate duce la închisoare pentru o perioadă lungă de timp.

Columbia

Persoanele depistate cu droguri în Columbia sunt imediat condamnate la închisoare. În fiecare zi sunt câteva sute de cazuri în această țară de posesie și vânzare de droguri, iar poliția face adesea arestări pe aeroporturi printre cetățenii străini care cumpără droguri de pe piața neagră.

Dubai

Dubaiul este un emirat intolerant față de consumul de droguri. Multe medicamente eliberate pe bază de rețetă, care sunt legale în alte părți ale lumii, sunt incluse pe lista drogurilor și deținerea lor este pedepsită cu închisoarea. Aşadar, mare atentie ce medicamente iei in concediu, daca pleci in Dubai! De obicei, infractorii care comit infracțiuni legate de droguri sunt condamnați la patru ani de închisoare și apoi sunt deportați. Rezultatul pozitiv la un test antidrog poate fi un motiv de încarcerare, chiar dacă nu ai droguri asupra ta.

Arabia Saudită

Vânzarea de droguri în Arabia Saudită se pedepsește aproape întotdeauna cu moartea. Consumul de alcool este și el ilegal în Arabia Saudită. Posesia sau consumul de alcool și droguri pot fi pedepsite prin biciuire publică, amenzi mari, închisoare de lungă durată sau execuție.

Iran

Iranul pedepsește sever infracțiunile legate de droguri. Consumul de opiu este un fenomen deosebit în acest stat, mai ales că opiumul este produs în cantități industriale în statul vecin, Afganistan. Persoanele care vând sau dețin droguri în Iran, în cel mai bun caz, sunt închise și primesc amenzi uriașe, dar în situațiile foarte grave se aplică pedeapsa cu moartea.

sursa foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton