Mai multe țări au anunțat că și-au deschis sau intenționează să își deschidă granițele pentru turiști, deși ne aflăm încă în pandemie. Singura condiție este ca aceștia să fie vaccinați împotriva COVID-19.
În timp ce multe state din întreaga lume iau măsuri dure pentru a limita răspândirea noilor tulpini ale virsului SARS-CoV-2, mai multe țări s-au arătat dispuse să deschidă granițele. Turiștii care vor fi vaccinați împotriva COVID-19, cu ambele doze, vor fi primiți fără probleme, potrivit Libertatea.ro.
Țările care vor primi turiști vaccinați împotriva COVID-19
Cipru cere momentan test PCR cu rezultat negativ efectuat în termen de 72 de ore înainte de călătorie și carantină la sosire. Însă, de la 1 martie situația s-ar putea schimba. Oficialii au anunțat din luna decembrie că este posibil să le permită turiștilor să le viziteze țara, dacă aceștia au primit ambele doze de vaccin împotriva COVID-19.
Estonia se numără printre țările europene care nu le mai impun persoanelor ce vin din UE măsuri de carantinare la sosire. Acestea trebuie însă să dovedească faptul că s-au vindecat de COVID-19 în ultimele șase luni, printr-un certificat medical și un test PCR, sau că au fost imunizate cu vaccinuri împotriva COVID-19 de la furnizorii autorizați de Uniunea Europeană. Certificatul de vaccinare trebuie tradus în estonă, rusă sau engleză.
Georgia a ridicat restricțiile pentru cei care au fost vaccinați împotriva COVID-19. Turiștii vaccinați nu mai trebuie să prezinte un test PCR cu rezultat negativ.
Islanda va putea fi vizitată de la 1 mai de turiști din țările europene precum și din Liechtenstein, Norvegia și Elveția, care fac dovada vaccinări. Documentul trebuie să fie tradus în islandeză, daneză, norvegiană, suedeză sau engleză.
România se află și ea pe lista țărilor care primesc turiști vaccinați împotriva COVID-19. Din 18 ianuarie, călătorii care fac dovada vaccinării nu mai intră în carantină, chiar dacă vin din „zona galbenă”. A doua doză trebuie să fi fost administrată cu cel puțin 10 zile înainte de sosirea în țară.
Republica Seychelles, o țară din Oceanul Indian, a renunțat din luna ianuarie la măsurile de carantinare pentru turiștii vaccinați. Aceștia trebuie să prezinte totuși un test PCR negativ, efecutat cu cel mult 72 de ore înainte. De asemenea, dovada vaccinării cu ambele seruri anti-COVID trebuie să se facă printr-un certificat emis de autoritatea națională de sănătate.
Vezi în GALERIA FOTO imagini cu țările care vor primi turiști vaccinați împotriva COVID-19.