Tania Popa se căsătorește la 45 de ani: „În sfârșit, mă ia de nevastă!”

.
Se anunță un an minunat pentru Tania Popa. Îndrăgita actriță, care va împlini, în ianuarie, vârsta de 45 de ani, va ajunge, în sfârșit, la altar, iar marele eveniment va avea loc peste doar câteva luni, în prima parte a anului 2018.

Tania Popa s-a căsătorit civil în urmă cu câțiva ani, însă își dorea să sărbătorească așa cum se cuvine uniunea cu alesul inimii sale, Veaceslav Damian, cel cu care are, deja, un băiețel, cu atât mai mult cu cât atunci când au semnat actele nu au știut prea multe persoane din anturajul său de mărețul pas făcut.

Tania Popa si Veaceslav Damian

 

Astfel, haioasă și mereu pusă pe glume, actrița a povestit în cadrul unei emisiuni TV despre planurile sale din viitorul apropiat: În sfârşit, mă ia de nevastă! M-a ţinut în probe până acum. O să facem un fel de nuntă, o petrecere mare. Avem o groază de fini, de prieteni, o să fixăm şi data, cândva în primăvară va fi”,

Tania Popa se află la al treilea mariaj, artista mai având o fată de aproape 18 ani dintr-o căsnicie anterioară.

Citește și – “Giani” din “Las Fierbinți”, probleme grave de sănătate. Actorul s-a retras din spectacole

Citește și  Reacția lui Marian Râlea la aflarea veștii că ar fi murit: “Nici măcar n-am fost bolnav”

Sursă foto: Instagram, arhivă Unica

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton