Potrivit unui raport al Academiei Americane de Pediatrie şi Asociaţia Spitalelor de Copii, de la începutul pandemiei până pe 20 august, peste 430.000 de copii au avut rezultate pozitive pentru noul coronavirus în Statele Unite.
Numărul total al minorilor bolnavi a ajuns la 432.629, acest lucru însemnând o creştere de aproximativ 21% în doar 14 zile. Şi numărul de îmbolnăviri raportate la 100.000 de copii a crescut, de asemenea, de la 13 cazuri, câte erau la mijlocul lunii aprilie, la 583,2, în raportul din 20 august.
Tot în aceeași perioadă și procentul de pacienţi copii din totalul cazurilor de COVID-19 a crescut, de la 2% la 9,3%, în aceeaşi perioadă de timp.
„În acest moment, se pare că formele severe de boală sunt rare în rândul copiilor. Cu toate acestea, statele trebuie să continue să furnizeze rapoarte detaliate privind cazurile de COVID-19, testarea, spitalizarea şi mortalitatea în funcţie de vârstă, astfel încât efectele COVID-19 asupra sănătăţii copiilor să poată fi documentate şi monitorizate”, se arată în raport, potrivit mediafax.
Cât despre mortalitatea în rândul copiilor, aceştia reprezintă între 0% şi 0,3% din totalul deceselor Covid-19. 21 de state au raportat zero decese la copii.