Studiu: Nivelul anticorpilor pacienților vindecați de COVID-19 scade rapid

.

Conform unui studiu efectuat în China de cercetători de la Universitatea Medicală din Chongqing, nivelurile anticorpilor din organismul pacienţilor vindecaţi de COVID-19 au scăzut brusc în două-trei luni după infectare, atât în cazul persoanelor simptomatice cât şi al celor asimptomatice.

Citeşte şi: Anticorpii de lamă ar putea să ne ajute în lupta împotriva coronavirusului

În urma studiului, la care au participat 74 de subiecți, 37 de pacienţi simptomatici şi 37 de pacienţi asimptomatici, s-a constatat că peste 90% dintre cei cu rezultate pozitive la testele pentru prezenţa anticorpului IgG (unul dintre principalele tipuri de anticorpi induşi de infectarea cu noul coronavirus) au prezentat niveluri ale acestuia care au scăzut brusc în două-trei luni, potrivit Agerpres.

Scăderea a fost, în medie, de peste 70%, atât în cazul pacienţilor simptomatici cât şi al celor asimptomatici.

Jin Dong-Yan, profesor de virusologie la Universitatea din Hong Kong, care nu a făcut parte din grupul de cercetători, a precizat că unele celule memorează modul în care pot face faţă unui virus după prima infectare şi pot oferi o protecţie eficientă în cazul unei a doua runde de infectare.

Citește gratuit ediția de iunie a revistei Unica. O găsești AICI

Cercetătorii studiază dacă acest mecanism funcţionează în cazul noului coronavirus.

sursa foto – 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton