Perioada liturgică a anului bisericesc, care începe în prima zi de Paște și se încheie în Duminica Tuturor Sfinților, poartă numele de Penticostar. În acest răstimp, se citește cartea cu cântările celor 8 săptămâni, concepută de către Sfântul Iosif Studitul, Arhiepiscopul Salonicului. Fiecare duminică după Paște are o însemnătate aparte.
Numele Penticostarului, vine de la cele 50 de zile cât durează. În limbajul bisericesc i se mai spune și Cincizecime. Ritualul cuprinde cântări de bucurie dedicate Învierii, potrivit libertateapentrufemei.
Ce simbolizează fiecare duminică după Paște
În 2020, prima zi de Paște cade în data de 19 aprilie, iar Duminica Tuturor Sfinților se va celebra în data de 14 iunie, înainte de începerea postului Sfinților Petru și Pavel. Potrivit calendarului creştin-ortodox, între aceste sărbători, marcate cu cruce roșie, trebuie să se țină cont de următoarele date:
– 26 aprilie 2020, a 2-a duminică după Paşti, a Sfântului Apostol Toma, când acesta I-a recunoscut măreția Mântuitorului Iisus.
– 3 mai 2020, a 3-a duminică după Paşti, a Mironosiţelor, care s-au îngrijit de trupul lui Hristos la moartea Lui şi au fost primele înştiinţate de Învierea Lui.
– 10 mai 2020, a 4-a duminică după Paşti, a Slăbănogului, pe care Iisus la vindecat.
– 17 mai 2020, a 5-a duminică după Paşti, a Samarinencei, cu care Iisus a vorbit la Fântâna lui Iacob.
– 24 mai 2020, a 6-a duminică după Paşti, a Orbului din naştere, comemorează vindecarea omului născut orb.
– 28 mai 2020, Înălțarea Domnului
– 31 mai 2020, a 7-a duminică după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic
– 7 iunie 2020, a 8-a duminică după Paşti, a Pogorârii Sfântul Duh sau Rusaliilor este cea mai frumoasă celebrare a recunoașterii creștinătății.
– 8 iunie 2020 – Lunea Sfântului Duh
– 14 iunie 2020 – Duminica Tuturor Sfinţilor