În ultimele zile, în România, numărul cazurilor de COVID-19 a explodat. În acest context, autoritățile sunt pregătite să impună din nou starea de urgență dacă se va ajunge la o cifră de zece mii de cazuri de noi infectări cu noul coronavirus într-un interval de 3-4 zile, la nivelul întregii țări.
Cu toate că pe teritoriul țării au fost înregistrate peste 600 de noi cazuri, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat că România nu a depășit încă primul val al pandemiei de coronavirus.
Citeşte şi: Coronavirus în România. Bilanțul oficial
„Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată. Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, într-un interviu acordat Agerpres.
Tătaru a mai precizat că nerespectarea regulilor de distanțare fizică duce la o transmitere comunitară accentuată a COVID-19.
Citește gratuit ediția de iulie a revistei Unica. O găsești AICI
„De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. Odată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni”, a mai spus ministrul.
sursa foto – 123rf.com