Sfinții Mihail și Gavril sunt sărbătoriți anul pe data de 8 noiembrie, de credincioșii ortodocși și greco-catolici. Cei doi sfinți sunt considerați a fi călăuzele sufletelor spre Rai, precum și conducătorii cetelor de îngeri. Iată ce ai voie și ce nu ai voie să faci pe 8 noiembrie.
Mihail se traduce din ebraică prin „Cine-i ca Dumnezeu”. Acesta este cel care transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui Ceresc şi este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat în iconografia ortodoxă în costum de soldat, purtând în mână o suliţă cu vârful îndreptat spre pământ.
Tot el a fost cel care i-a călăuzit pe Lot și familia acestuia la ieșirea din Sdoma, dar și cel care a protejat poporul lui Israel.
Potrivit Bibliei, Sfântul Mihail i-a scos din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam și îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru.
Sfântul Arhanghel Gavril, al cărui nume se traducere din ebraică „Dumnezeu este puterea mea”, este considerat a fi mesagerul veștilor bune. Potrivit Noului Testament, el le-a vestit sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria. De asemenea, vestea cea bună, naşterea Mântuitorului, a fost adusă Maicii Domnului tot de Arhanghelul Gavril.
Arhanghelul Gavril este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin, un crin sau o trompetă, cea în care va sufla pentru a anunța cea de-a doua venirea a lui Iisus.
Sf. Arhanghel Mihail este mai des întâlnit în tradiţiile româneşti decât Gravriil. Astfel, în popor se spune că el este cel care ia sufletele oamenilor, stând la căpătâiul bolnavilor, dacă aceştia vor muri, sau la picioare, dacă vor scăpa de boală şi va continua să trăiască.
Arhanghelii sunt patroni ai casei, ard păcatele izvorâte din patimile şi slăbiciunile omeneşti şi îi ajută pe cei care ţin posturile creştineşti să îşi purifice conştiinţa.
Tradiții și superstiții de Sfinții Mihail și Gavril
Pentru că atât Sfântul Mihail, cât şi Sfântul Gavriil sunt văzuţi că păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte, în credinţa populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai potrivită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viaţa de Apoi.
O tradiţie regăsită şi în Transilvania, şi în Bucovina cere ca gospodinele să coacă, de Sfinţii Mihail şi Gavriil, “turta areţilor” (areţii fiind, în limbajul de la stâne, berbecii despărţiţi de oi).
De Sfinții Mihail și Gavriil, areţii sunt sloboziţi din nou în staulul oilor. Turta, preparată din grâu sau porumb, este aruncată între oi şi de felul în care cade depinde rodul din primăvară: dacă turta cade cu faţa în sus, oilor le va merge bine şi vor făta uşor; turta căzută cu faţa în jos meneşte de rău – oile vor făta greu şi mulţi miei vor pieri înainte de a veni pe lume.
Obiceiul este legat de „statutul” acordat Arhanghelilor Mihail şi Gavriil de patroni ai oilor.
În ziua în care Biserica îi prăznuiește pe Sfinții Mihail și Gavril, se spune că este bine să fie spusă această rugăciune către cei doi Arhangheli.
„Dumnezeule Atotputernic, trimite-Ți Arhanghelul Tău, Mihail, spre ajutorul robului Tău (se rostește nu), să-l scoată din mâna vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi! O, mare Arhanghel Mihail revarsă mir bun asupra robului lui Dumnezeu, (se rostește numele celui care se roagă).
Arhanghele Mihail, căpetenia cetelor îngereşti, voievod al puterilor cereşti, al heruvimilor, al serafimilor şi al tuturor îngerilor, fii mie păzitor, ajutătorla nevoie, în singurătate, la drum și pretutindeni. Izbăveşte-mă, mare Arhanghel, de toate înşelăciunile viclene ale diavolului şi auzi-mă pe mine, păcătosul (se rostește numele celui care se roagă), care mă rog ţie şi chem numele tău cel sfânt.
Grăbeşte-te spre ajutorul meu şi auzi rugăciunea mea! Pe toţi cei ce-mi stau împotrivă biruieşte-i cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cu ale sfinţilor îngeri şi cu ale Sfinţilor Apostoli.
Apără-mă de cutremure, de potop, de războaie, de orice rău și izbăveşte-mă de cel viclean, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.