Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis că „nu poate modifica doctrina sa, ritualul său liturgic-sacramental şi disciplina sa canonică”. Astfe, ritualul botezului va rămâne neschimbat.
Ritualul botezului nu se va schimba, iar slujbele se vor desfăşura tot prin scufundarea copilului de trei ori în cristelniţă, a transmis BOR.
Citește și: Părinții bebelușului mort după botez cer să se facă dreptate
„Sfântul Sinod a reamintit obligaţia statutară a Bisericii Ortodoxe Române de a rămâne în comuniune şi unitate dogmatică (doctrinară), liturgică (sacramentală) și canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă universală. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română nu poate modifica doctrina sa, ritualul său liturgic-sacramental şi disciplina sa canonică, îndemnând pe toți slujitorii săi la mai multă responsabilitate în săvârșirea Sfintelor Taine şi ierurgii”, se arată într-un comunicat.
Însă, după ce cazul bebelușului din Suceava, care a murit la foarte scurt timp după botez, a stârnit îngrijorări în ceea ce privește ritualul botezului, Sfântul Sinod a luat câteva decizii, potrivit Digi24.
- înainte de săvârșirea Sfintei Taine a Botezului, preotul are obligația de a se întâlni cu părinții și nașii copilului, care, după consultarea lor cu medicul pediatru, vor prezenta preotului starea de sănătate a copilului şi dorinţa ca el să fie botezat;
- în cadrul Facultăților de Teologie din Patriarhia Română se va acorda o atenție sporită practicii liturgice referitoare la săvârșirea actului întreitei „afundări” din timpul slujbei Botezului, practică liturgică obligatorie pentru studenții teologi din anii terminali ai secțiilor de Teologie Pastorală;
- în fiecare protopopiat din cuprinsul Patriarhiei Române va fi organizată o consfătuire anuală cu preoţii, referitoare la săvârșirea corectă a fiecărei Sfinte Taine. Vor fi susținute, de asemenea, cateheze cu credincioşii privind semnificaţia duhovnicească a Sfintelor Taine.
Citește și: Ce s-a întâmplat cu preotul din Suceava care a botezat copilul decedat ulterior
Ce a decis Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
Nu toți reprezentanții Bisericii sunt de acord cu faptul că ritualul nu poate fi schimbat. IPS Calinic, arhiepiscopul de Argeş şi Muscel, a susţinut că acesta trebuie adaptat. Arhiepiscopul a declarat că în cazurile în care pruncul are probleme medicale ori este agitat sau speriat, plânge foarte tare, este „fraged” ca vârstă (sub 40 zile), sau când există situaţii speciale (familia nu doreşte afundarea copilului), „săvârşirea Tainei Sfântului Botez se poate face prin turnarea de apă sfinţită, din cristelniţă, pe creştetul copilului. Procedura va consta în introducerea pruncului în apa sfinţită din cristelniţă până în zona gâtului, iar apoi preotul va turna apa sfinţită, de trei ori, peste capul copilului.”
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a decis o serie de schimbări cu privire la ritualul botezului. Noile măsuri au intrat în vigoare din data de 8 februarie și se referă la preoții nou hirotoniți care vor trebui să solicite ajutorul preoților cu experiență clericală pentru oficierea ceremoniei de botez.
Sursă foto: Shutterstock.com