Ouăle roșii se numără printre cele mai puternice simboluri de Paști și sunt puse pe masa de sărbătoare, la Învierea Domnului, alături de lumânările cu lumina sfântă. Semnificația simbolurilor de Paști este complexă și amintește înainte de toate de jertfa Mântuitorului Iisus.
Crăciunul și Paștele sunt cele mai mari sărbători din tradiția noastră creștină. Nașterea Domnului și Învierea Domnului reprezintă cele mai mari momente ale anului bisericesc și totodată mari sărbători pline de bucurie și suflet pentru credincioși. Fiecare dintre ele este însoțită de obiceiuri, credințe vechi și ritualuri deosebite și fiecare dintre ele are simboluri puternice, legate de Iisus Hristos.
Pentru creștini, semnificația simbolurilor de Paști este complexă și amintește deopotrivă de misiunea Mântuitorului, de speranța pe care a adus-o noua crendință și de jertfa lui izbăvitoare, care ne apropie pe noi mai mult de Dumnezeu.
Lumina Învierii
În fiecare an, de Paște, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se petrece un adevărat miracol. Într-un moment înălțător, așteptat de mii de preoți și credincioși, deasupra Mormântului apar ca prin minune sclipiri albastre de lumină care aprind instantaneu făclia ținută de Patriarh și toate candelele din biserică. Fiecare credincios ține în mâini câte un mănunchi cu 33 de lumânări. Și fiecare poate lua Lumina Învierii, o lumină sfântă, coborâtă din cer, plină de har și puteri tămăduitoare.
Lumina Învierii călătorește apoi de la Ierusalim în toate țările creștine și ajunge pe masa tuturor creștinilor. Ea reprezintă dragostea lui Dumnezeu către oameni, promisiunea lui că viața nu se încheie cu moartea trupului și că sufletul nostru are locul lui în Împărăția lui Dumnezeu.
În noaptea de Paști, mulți români merg la biserică la slujba de Înviere și pentru a lua lumină. Lumânările aprinse la biserică se aduc acasă și se păstrează aprinse la icoane până la masa de Paști. Este o tradiție sfântă la noi să avem lumânări aprinse pe masa de Paști și să ciocnim ouăle roșii după ce am spus o rugăciune, la lumina Învierii.
Încă de la vechii persani, oul era considerat un simbol al fertilității și al vieții, iar ei aveau obiceiul de a colora ouă și de a le consuma la festivalurile care anunțau primăvara. Și pentru creștinii de mai târziu, oul și-a păstrat semnificația veche de simbol al fertilității! În tradițiile creștine de Paști, oul este un simbol al vieții care triumfă asupra morții, iar legendele spun că ouăle de Paști trebuie colorate în roșu pentru a ne aminti de sacrificiul lui Iisus Hristos.
Ouăle roșii de Paști reprezintă totodată răstignirea și sacrificiul lui Iisus, dar și lumina și bucuria pe care a adus-o credința creștină. Ouăle roșii simbolizează viața, sănătatea și vigoarea celui care le ciocnește în ziua de Paști.
Vinerea mare sau Joia mare sunt zilele în care toate gospodinele vopsesc ouăle roșii de Paști. Iar, în Duminica Paștelui, tot românul știe că prima dată trebuie să ciocnească ouăle roșii, deoarece ele se mănâncă primele, înaintea tuturor bucatelor. Astfel se crede că ouăle vopsite ne apără sănătatea, ne dau mai multă putere și vigoare și ne poartă noroc.
În dimineața de duminică, în ziua de Paști, se spune că este bine să te speli pe față din apa în care ai pus un ou roșu, un ou alb, un bănuț de argint și un fir de iarbă. Așa vei avea parte de sănătate, de noroc, de bucurie și de dragoste tot anul.
În Bucovina sunt la mare preț ouăle încondeiate, iar femeile îndemânatice pregătesc din timp ouă încondeiate de Paște să decoreze cu ele masa de sărbătoare. Ouăle încondeiate cu ceară sunt împodobite cu motive geometrice și motive tradiționale inspirate de costumele populare. Multe ouă sunt încondeiate cu flori, cu frunze și păsări, cu simbolul soarelui și al roții, cu linii șerpuite care închipuie drumul vieții, dar și cu simboluri religioase precum crucea.
Ouăle încondeiate sunt vopsite în mod tradițional cu vopsea roșie, dar nu lipsesc ouăle albastre, verzui sau galbene. Golite de conținut, ouăle încondeiate sunt adevărate bijuterii ale artei populare și constituie cadouri frumoase de Paște pentru cei care apreciază arta tradițională.
Carnea de miel
Mielul este un animal blajin și fără de prihană, pe care vechii evrei îl foloseau drept sacrificiu în ritualurile religioase. Obiceiul s-a moștenit și a fost preluat de primii creștinii care l-au numit adesea pe Iisus Hristos mielul Domnului, adică Fiul cel fără de păcat, trimis să se sacrifice pentru toți păcătoșii.
Obiceiul de a sacrifica un miel și de a consuma preparate ritualice din carne de miel vine din timpurile de început ale creștinismului. Carnea friptă de miel era nelipsită în ziua în care se sărbătorea Paștele și a rămas un obicei la fel de important până în zilele noastre. Gospodinele pricepute gătesc friptură de miel împănată, tocăniță de miel cu multe verdețuri, borș de miel și renumitul drob, făcut din organele animalului sacrificat. În bucătăria românească, mielul este considerat o delicatesă specifică de sărbători și se consumă preponderent de Paști.
Pasca
Dintre toate bucatele de Paște pe care femeile le gătesc cu dragoste înainte de Sărbătoare, pasca poartă cu ea cele mai importante semnificații creștine. De-a lungul timpului, rețeta s-a schimbat semnificativ. La începuturi era o pâine simplă, care întruchipa trupul Domnului, și care se făcea din cea mai curată făină, în semn de prețuire. Azi, pasca s-a îmbogățit, este un aluat dulce și aromat, care se umple cu cremă de brânză și miere sau creme mai fine de vanilie și ciocolată.
Tradiția cere ca pasca să fie în formă rotundă, pentru că rotunde ar fi fost cândva și scutecele Domnului. În tavă se pune întâi prima bucată de aluat, apoi diverse umpluturi după gust, dar neapărat deasupra se pune o cunună din aluat împletit și o cruce.
Cununa împletită aduce aminte de coroana de spini a Domnului, care a fost sacrificat în ziua Paștelui. Iar crucea, tot din aluat și tot împletită, amintește de jertfa pe care Fiul lui Dumnezeu a luat-o asupra Sa pentru a mântui păcatele lumii.
Chiar dacă pasca este azi un desert aromat și dulce, ea aduce aminte de sacrificiul suprem și de suferințele pe care creștinii din timpurile vechi le-au îndurat pentru credința lor. Pasca nu este un desert, ci un preparat ritualic, din care orice creștin trebuie să guste prima dată, după ciocnirea ouălor roșii, când începe masa de Paște. Cu atât mai bine este să guști din pască la începutul mesei, dacă pasca a fost dusă la biserică și stropită cu apă sfințită. În popor, se spune că pasca sfințită de Paști aduce sănătate și belșug în casă.
Iepurașul de Paști
O tradiție mai nouă pentru români, dar foarte veche în țările nordice, iepurașul de Paște este mesagerul vesel al acestei sărbători și vine întotdeauna cu daruri pentru copii. Pentru catolici, iepurașul de Paște este unul dintre cele mai dragi simboluri ale acestei sărbători, un simbol al bucuriei, al primăverii și al generozității. Dar și mai drag le este copiilor care abia așteaptă să primească ouă de ciocolată, cadouri și jucării pe care iepurașul le ascunde prin casă.
Cadourile de Paște reprezintă un obicei bine împământenit în țările din Occident, în special în Germania, dar a devenit tot mai întâlnit și în familiile de români. Bunicii și părinții le fac mici surprize copiilor de Paște, le cumpără mici daruri și hăinuțe noi și multe dulciuri. Conform tradiției din țările catolice, în ziua sfântă de Paște, așa cum sufletul nostru se primenește cu lumina și bucuria Învierii Domnului, așa trebuie să ne primenim și trupul cu haine noi.
În Germania, Franța, Spania sau Italia tradiția de a cumpăra ceva nou de îmbrăcat de Paște este respectată an de an. Obiceiul de a face daruri de Paște nu are nicio legătură cu semnificația religioasă a sărbătorii, ci cu Iepurașul de Paște pe care îl iubesc atât de mult copiii.
Simpaticul urecheat era, în vremuri foarte vechi, simbolul zeiței Ostara sau Austra (de unde și numele de Easter pe care îl are Paștele în limba engleză). Aceasta era zeița primăverii, a luminii, a veseliei și a fertilității. Ziua acestei divinități era sărbătorită în vechile triburi germanice la echinocțiul de primăvară, când ziua începe să se încălzească și lumina Soarelui sporește. Un document vechi, descoperit într-o mănăstire din Anglia, menționează că luna aprilie era luna zeiței Eostre, pe care poporul simplu o sărbătorea prin petreceri și mese îmbelșugate.
O legendă de prin ținuturile de nord ale Germaniei spune că exista de mult o pasăre măiastră, care cânta minunat. Dar iarna a doborât-o la pământ și zeița primăverii, Ostara (Eostre), a găsit-o rănită pe câmp. A reușit să o salveze transformând-o într-o iepuroaică și i-a lăsat harul de a face ouă. Drept recunoștință, iepuroaica i-a dăruit ouăle sale zeiței și le-a decorat cu flori de primăvară.
Catolicismul a asimilat câteva obiceiuri și tradiții păgâne, atât în Germania, cât și în Anglia sau Italia. Din acea perioadă datează și primele povești cu iepurașul care vine pe ascuns de Paște și lasă daruri pentru copii. În anul 1680 a fost prima dată publicată în Germania o legendă conform căreia un iepuraș vine întotdeauna în noaptea de Paște și ascunde daruri și ouă colorate în grădină, pentru a le găsi copiii a doua zi.