Marystella Gomez a fost diagnosticată cu un parazit numit ancylostoma, care i-a pătruns în picior în timpul unei vacanțe, ducând la o afecțiune a pielii numită larva migrans cutanată, care a început ca o simplă erupție cutanată ce-i provoca mâncărimi.
Tânăra de 27 de ani a fost șocată să afle că un parazit se dezvolta în pielea ei, depunând ouă noaptea. După o vacanță în Columbia, Marystella a observat o mică iritație pe picior, iritație care devenea pe zi ce trece mai vizibilă și mai neplăcută.
Unde se găsește acest parazit și cum l-a contractat tânăra
Inițial a așteptat să treacă de la sine, însă, cu timpul, mâncărimile au devenit insuportabile. „Începusem să mă scarpin din ce în ce mai mult. Ce era ciudat era că mă scărpinam mai mult noaptea. Nu înțelegeam atunci de ce”, a declarat tânăra, potrivit Mirror.
„Am mers la Urgențe, unde mi-au zis că era ori o ciupercă ori o alergie. Mi-au prescris niște medicamente care nu au funcționat, așa că am mers apoi și la dermatolog. Atunci am aflat că era vorba despre un parazit”, a mai spus Marystella.
„Mulți oameni își duc animalele de companie pe plajă. Câinii și pisicile își fac nevoile fără ca stăpânii să strângă după ei, apoi alți oameni vin pe plajă, se așază pe nisip, iar parazitul se lipește de ei și penetrează pielea”, spun specialiștii.
„Mi-au fost prescrise alte medicamente, iar parazitul a dispărut. Tot de la dermatolog am aflat și de ce mă scărpinam noaptea mai mult, pentru că paraziții depun ouă noaptea. Nici nu vă pot explica ce simțeam noaptea când depunea ouă. Acel dermatolog m-a salvat”, a mai declarat Marystella.
Povestea a șocat mulți utilizatori din mediul online. „T r a u m ă”, a comentat cineva. „Nouă frică activată. Nici nisipul nu-l mai putem atinge”, a scris alt utilizator. „Bine că nu merg la plajă”; „Mulțumim pentru avertisment! Sper că te-ai recuperat complet”, au mai comentat alți doi.