Se relaxează restricțiile în București, după ce rata de infectare a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori

.
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a hotărât ca restricțiile în București să se relaxeze, după ce rata de infectare a scăzut sub 3.5 la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Se deschd sălile de fitness, însă restaurantele rămân închise la interior. 

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis să se relaxeze anumite restricții în București, începând cu data de 27 aprilie 2021, pentru o perioadă de 14 zile. Astfel. sălile de fitness vor fi redeschise, iar magazinele vor fi deschise și în weekend până la ora 21. De asemenea, circulația persoanelor va fi interzisă noaptea, cu excepția nopții de Înviere, 1 – 2 mai 2021, între 22:00 și 5:00, potrivit Hotărârii CMBSU.

Celelalte restricții rămân neschimbate. Masca rămâne obligatorie în spațiile publice deschise sau închise, restaurantele și cafenelele la interior rămân închise, la fel și teatrele, sălile de cinema sau de spectacol, inclusiv cele de tip drive-in. La terase nu au voie mai mult de 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

Citește și: De ce nu poartă Gabriela Cristea verighetă. I-a admis Cristinei Șișcanu

Răzvan Simion și Daliana Răducanu au publicat primele imagini împreună

Mirela Vaida și rețeta ei de cozonac moldovenesc

Fiica Ginei Pistol și a lui Smiley, surprinsă într-o ipostază haioasă. Cum au reacționat fanii

Nu este permisă activitatea nici în baruri, cluburi, discoteci sau în sălile cu jocuri de noroc. Spectacolele, concertele sau alte evenimente culturale sunt interzise și în aer liber. Accesul în piețe agroalimentare și volante se face cu respectarea distanței de 2 metri și fără a depăși capacitatea de 50% a spațiului respectiv.

Carantina de noapte nu se va ridica

Chiar dacă restricțiile în București se vor relaxa, iar carantina pe timp de noapte se va ridica între 1 și 2 mai, pentru ca oamenii să poată merge la biserică, măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus rămân în vigoare.

Întrebat dacă se va renunța la restricționarea circulației pe timp de noapte atunci când va fi prelungită starea de alertă, Florin Cîțu a răspuns: „În acest moment, nu. Depinde cum evoluează lucrurile în perioada următoare”.

Premierul a menționat faptul că obiectivul principal în această perioadă este accelerarea campaniei de vaccinare.

„Avem un obiectiv important: până la 1 iunie, 5 milioane de persoane vaccinate. Pentru români trebuie să fie foarte clar că dacă vrem să revenim la normalitate, să mergem la restaurante, să mergem la concerte, să mergem la plajă, să mergem în vacanță, trebuie să ne vaccinăm. Vom discuta despre aceste reguli după ce vom atinge aceste ținte”, a afirmat Florin Cîțu, potrivit Digi24.

Sursă foto: Shutterstock.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton