Scandal la TVR după ce o ediție a unei emisiuni realizate de Sebastian Țopescu Jr., fiul regretatului jurnalist și comentator sportiv Cristian Țopescu, în care era invitată actrița Carmen Tănase, a fost scoasă de la difuzare.
Ultimul episod al primului sezon al emisiunii ”Vis sau realitate”, realizată de Sebastian Țopescu Jr., în care invitată era celebra actrița, a fost filmat, montat și promovat de televiziunea publică și urma să apară pe micile ecrane pe 4 iunie. Ediția cu actrița Carmen Tănase nu a mai fost difuzată însă.
Ce s-a întâmplat la TVR, după ce Carmen Tănase a fost invitată în emisiunea lui Sebastian Țopescu Jr.: „Nu e de mirare!”
Pe 31 mai 2023, TVR a anunțat pe site-ul său oficial că ultimul episod al emisiunii o va avea invitată pe Carmen Tănase, care urma să intre în rolul unui medic veterinar.
„Iubește necondiționat toate animalele pământului, ba chiar își dorește să deschidă un adăpost pentru ele. La casa ei din afara Bucureştiului a adunat o mulţime de câini şi pisici, animale rămase/lăsate fără stăpân. Le hrăneşte, le îngrijeşte, le ocroteşte. Şi-atunci, cu siguranţă, nu e deloc surprinzătoare alegerea îndrăgitei actriţe Carmen Tănase de a deveni… fie şi doar pentru o zi, medic veterinar”, se relatează în prezentarea emisiunii.
Citeşte şi: Ce salariu are Carmen Tănase. „Până la urmă, supraviețuiești”
Citeşte și: Carmen Tănase, manechin la 61 de ani. „Am venit să prezint moda!”
Președintele televiziunii a făcut un scandal monstru echipei de producție
După ce promoul a ajuns în atenția conducerii TVR, s-a iscat un scandal monstru din cauza invitatei în emisiune, deoarece Carmen Tănase s-a declarat împotriva vaccinării anti-SARS-CoV-2 în pandemie, iar actrița ar fi ”asimilată drept conspiraționistă” de public.
„Cineva din conducere a văzut promoul și a început o discuție pe ton ridicat în Comitetul Director. Dan Turturică, președintele televiziunii, a făcut un scandal monstru echipei de producție pentru invitarea actriței Carmen Tănase. Motivul principal a fost că aceasta a fost împotriva vaccinării SARS CoV-2 și că este asimilată ca fiind conspiraționistă” – a spus o sursă care a aflat ce sa discutat în Comitetul Director, pentru libertatea.ro.
Conform aceleiași surse, producătorul general TVR, Carla Tompea, producătoarea emisiunii, Virginia Stroian, dar și Diana Pascal (direcția programe) au fost vizate de reproșurile șefului Televiziunii Române în acest scandal.
„E clar că nu mă suportă!”
În urma discuțiilor, s-a decis să se renunțe la difuzarea episodului cu actrița, iar în locul lui a fost o emisiune, în reluare, cu artista Andra Gogan. Mai mult, știrea cu promoul emisiunii a fost ștearsă de pe pagina oficală de Facebook a TVR și de pe canalul de YouTube al televiziunii publice.
Costurile producerii unui episod din ”Vis sau realitate” sunt estimate la aproximativ 6.000 de euro.
Contactată de cei de la Libertatea, actrița Carmen Tănase spune că nu a știut de situație. Dar se aștepta la așa ceva din partea conducerii TVR.
”Habar n-aveam că emisiunea a fost sau nu pe post, nu m-a anunțat nimeni. Dar nu e de mirare… E clar că nu mă suportă (n.r. – Dan Turturică).”
Redactorii Libertatea au întrebat direcția de comunicare a postului public care au fost cauzele nedifuzării emisiunii cu Carmen Tănase pe data de 4 iunie. Iar reprezentanții postului au pus problema pe seama unor ”probleme tehnice”. În urma acestei intervenții, în grila de programe apare că episodul cu Carmen Tănase va fi difuzat duminică, 18 iunie.
Foto – captură Youtube
Ultima modificare iunie 16, 2023 6:22 pm