Dacă luăm ca punct de reper sondajul făcut de AskMen pentru cele mai dorite 99 de femei, atunci cea mai dorită femeie nominalizată la Oscar este actriţa din „The Girl With The Dragon Tattoo”, Rooney Mara.
Rooney Mara, nominalizată la Oscarul 2012 pentru „Cea mai bună actrită” este listată pe locul 3 în sondajul dat publicităţii ieri.
Jucând rolul lui Marilyn în filmul „My Week With Marilyn”, colega de nominalizare la Oscar, Michelle Williams s-a clasat pe locul 63 în sondajul AskMen. Jessica Chastain, nominalizată pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar în filmul „The Help”, a fost votată pe locul 86.
Mara, care ne zâmbeşte luna aceasta de pe coperta Vanity Fair, a fost foarte lăudată pentru prestaţia din „The Girl With The Dragon Tattoo”, ţinând cont că a trebuit să filmeze nud atât pentru scenele tipice de sex cât şi pentru cele de abuz sexual care sunt destul de greu de privit.
Citeste si: Filmul „Girl with the Dragon Tatoo” interzis în India
Vedete care n-au fost nominalizate la Oscar în acest an, sunt şi ele prezente pe lista AskMen: Scarlett Johansson este pe numărul 7, Mila Kunis pe 13, Natalie Portman pe 21, Anne Hathaway pe 37 iar Demi Moore pe locul 80.