Mergi la biserică în pace, cu sufletul împăcat! Este una dintre cele mai importante reguli nescrise, care te ajută să te bucuri de harul binefăcător al slujbelor și rugăciunilor. Dar ține cont și de toate celelalte reguli scrise atunci când mergi la biserică, să nu tulburi slujba și să folosești învățăturile Domnului.
În zilele de sărbătoare este bine să mergi la biserică, să asculți o slujbă cu multe învățăminte și să te rogi pentru sănătate și pentru familia ta. Mulți creștini așteaptă să meargă la slujbe în preajma marilor sărbători de Paști sau de Crăciun, să se spovedească, să se împărtășească și să se roage în tihnă!
Să nu uităm niciodată că poți să mergi la biserică oricând simți nevoia de sprijin și de apropiere față de Dumnezeu, dar trebuie să respecți câteva canoane, câteva reguli de conduită care nu trebuie neglijate.
Mergi la biserică cu pace în suflet!
Părintele Cleopa amintea adesea că trebuie să mergem la slujbe cu inima împăcată, după ce i-am iertat în sufletul nostru pe cei care ne-au greșit. Când sufletul este liniștit, el se deschide pentru a primi adevăratul har al rugăciunilor.
De asemenea, este bine să duci la biserică un dar simbolic de acasă, o lumânare, o prescură sau o sticlă de vin, pentru că astfel ele vor fi binecuvântate și va fi binecuvântată casa ta cu tot ce ai tu mai de preț. Și binecuvântat vei fi tu pentru gândul bun cu care aduci aceste mici daruri.
Cum trebuie să te porți în biserică
Fiul stă la dreapta Tatălui, Maica Domnului stă la stânga Tatălui. Așa se păstrează și ordinea în biserică. Femeile trebuie să intre în stânga altarului, iar bărbații în dreapta, cei mai vârstnici înainte, cei mai tineri în rândurile din spate.
Ar trebui să respectăm și azi o regulă veche care învață femeile să fie cât mai simple la biserică, să meargă fără podoabe ostentative, fără farduri și mai ales îmbrăcate în haine modeste și fuste sau rochii decente. Hainele prea scurte sau strâmte, prea decoltate și colorate sunt o ofensă adusă atât slujitorilor bisericii, cât și celorlalți enoriași veniți la slujbe.
Nimic din ceea ce facem în biserică nu trebuie să fie ostentativ. Trebuie să ne închinăm discret, fără cruci mari până la podea, trebuie să ne rugăm în gând și să plecăm fruntea la icoane, fără să le sărutăm cu pupături zgomotoase, pentru că nu este nici în spiritul creștinesc, nici igienic. De asemenea, nu se ating icoanele cu mâna, nu doar din motive de igienă, ci și pentru conservarea și păstrarea lor.
Ascultă slujba în liniște
Închide telefonul mobil și încearcă să pui deoparte toate gândurile legate de treburile de acasă și de grijile tale cotidiene. Când mergi la biserică, este bine să uiți de toate necazurile și să îți umpli sufletul și mintea cu liniștea pe care o aduc povețele și rugăciunile din timpul slujbei.
Este bine să asculți cu luare aminte ceea ce citește preotul din Cartea sfântă și să repeți în gând cele mai bune sfaturi și cele mai bune pilde. Cel puțin în acele momente de smerenie, ar fi bine să ne bucurăm de răgazul pe care ni-l oferă slujba, să ne reculegem și să ne întoarcem către sufletul nostru pentru a ne elibera de povară.
Cum se face corect semnul crucii
Privește cu luare aminte cum face preotul semnul crucii, fără grabă și cu smerenie. Nu impresionează pe nimeni, dacă faci zece cruci și dacă te apleci cu fruntea la podea. La biserică, la fel ca și în viața de bun creștin, este bine să păstrezi buna măsură în toate. Mulți flutură din mâini fără să se gândească la semnificația crucii.
Înainte de toate, trebuie să ții împreunate cele trei degete de la mâna dreaptă, care reprezintă Sfânta Treime. Apoi trebuie să te închini la frunte, la piept, la umărul drept și apoi la umărul stâng. Semnul crucii se face cu luare aminte ori de câte ori te închini la icoane și ori de câte ori se închină preotul în timpul slujbei. Pentru orice creștin, crucea este cel mai puternic simbol de protecție și curățenie spirituală.
Ce canoane respecți când mergi la biserică
Preoții ne învață să respectăm regulile de bun simți și totodată anumite canoane deosebite atunci când ne pregătim să mergem la biserică, să asistăm la o slujbă, să ne împărtășim sau să ne spovedim.
Mergi la biserică doar după ce i-ai iertat pe cei care ți-au greșit și după ce ai cerut iertare celor cărora le-ai greșit tu!
Pregătește un mic dar din casă, o lumânare sau o prescură, drept jertfă lui Dumnezeu. Darul tău va fi binecuvântat la slujbă și totodată cu el toată averea ta.
Intră în biserică de dimineața devreme, să nu deranjezi slujba după ce a început deja.
Bărbații trebuie să se așeze în dreapta, iar femeile în stânga, între ei lăsând un culoar de trecere. Bătrânii trebuie să stea în față, apoi credincioșii în etate și la urmă tinerii și copiii.
Nu vorbi în biserică în timpul slujbei, vorbește doar prin semne sau în șoaptă, dacă este mare nevoie!
Ascultă slujba cu luare aminte și nu părăsi biserica, până nu se termină slujba. Este mare păcat să ieși în timpul slujbei, vei fi asemeni lui Iuda care a plecat de la Cina cea de taină și l-a trădat pe Iisus.
Când te închini la sfintele icoane, evită să săruți sfinții pe gură.
După ce preotul binecuvântează credincioșii pentru a începe slujba, cu formula ”Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor!”, nu este bine să te mai duci la icoane sau să umbli prin biserică, să nu tulburi sfânta liturghie. De asemenea, nu mai este bine să mergi să duci darurile sau să te închini în fața altarului, pentru că vei întrerupe ritualul bisericesc. Se recomandă să alegi un loc potrivit în biserică și să păstrezi liniștea pentru a asculta slujba.
Ține cont de momentele în care toți creștinii se așază în genunchi și urmărește-i pe cei din jur, chiar dacă tu nu cunoști întregul ritual. Preoții le arată enoriașilor să se așeze în genunchi atunci când se sfințesc preacuratele daruri și se cântă: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm… !” Credincioșii se mai așază în genunchi la Axionul Maicii Domnului și când se rostește rugăciunea de căpătăi, ”Tatăl nostru”.
Cei care au dezlegare și vor să se împărtășească cu Preacuratele Taine, trebuie înainte de toate să-și ceara iertare de la toți, de la cei mai bătrâni până la cei mai tineri. „Iartă-mă, frate! Iartă-mă, vecine sau vere!” Abia după ce te-ai împăcat cu cei cu care ai avut vreo supărare, poți să mergi la biserică la Sfânta Împărtășanie. Apoi trebuie să iei o lumânărică aprinsă și, la iconostas, să o dai paraclisierului; nu este bine să mergi cu lumânarea aprinsă înaintea preotului, în fața Sfântului Potir, sau să faci cruci adânci în fața părintelui cu Sfântul Potir, pentru că există riscul să atingi Potirul și să se verse sfintele taine. Când ajungi în fața Sfântului Potir este bine să pui mâinile cruciș pe piept, în semn de rugăciune. Atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele Taine și te împărtășește.
După ce ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, trebuie să mergi la ușa diaconească unde primești anafora și un păhăruț de vin. Oricine dorește să se împărtășească trebuie să citească mai întâi rugăciunile de împărtășire și apoi pe cele de mulțumire. Astfel că, după Taina Împărtășaniei, trebuie să treci în strană sau în pridvor, unde vei citi molitfele sau rugaciunea de mulțumire.
Dacă mergi la biserică, trebuie să duci acasă anaforă pentru toți membrii familiei care nu au reușit să meargă la slujbă și să se împărtășească. Iar familia de acasă nu are voie să mănânce nimic până când nu te întorci acasă cu anafura. Ei se împărtășesc astfel cu sfânta anafora în locul Preacuratelor Taine.
Când se încheie slujba, iar preotul spune „Cu pace să ieșim, întru numele Domnului!”, rânduiala spune să faci trei închinăciuni în mijlocul bisericii și apoi să mergi acasă, să le duci anafură celor bătrâni, copiilor sau celor care nu te-au însoțit la biserică. De cum ajungi acasă, este bine să spui o rugăciune la icoanele din casă și apoi să te așezi la masă cu familia și să le împărtășești din învățămintele aflate în timpul slujbei.
Ajută-i pe cei bolnavi sau neputincioși
Rânduiala canoanelor când mergi la biserică nu se încheie în momentul în care ai ajuns acasă. O veche tradiție creștină spune că, după ce ai fost la slujbă și ai petrecut în sânul familiei, este bine să te îngrijești și de persoanele bolnave sau neputincioase de lângă tine, dintre vecini și prieteni.
Mergi la ei cu o vorbă bună, cu mâncare caldă, cu anafură sau cu o icoană sfințită la biserică. Roagă-te cu ei și ajută-i cu un cuvânt de mângâiere: „Rabdă, frate! Roagă-te lui Dumnezeu pentru că El te iubește ! Dumnezeu, pe care-L iubește, îl ceartă. Și dacă rabzi pe lumea asta, n-ai să mai rabzi dincolo”. Duminicile și în zilele de sărbătoare, după ce mergi la biserică la slujbă, este bine să fii generos cu cei care au nevoie de ajutor, iar rugăciunile tale vor fi mult mai puternice.