Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani, după o domnie de 70 de ani

.

Regina Elisabeta a II-a a murit după 70 de ani de domnie, la vârsta de 96 de ani. Cu doar un an și cinci luni în urmă, regina și-a pierdut soțul, pe prințul Philip, care s-a stins din viață pe 9 aprilie 2021, la 99 de ani. Ar fi împlinit 100 de ani pe 10 iunie 2021. Perechea a fost căsătorită timp de 73 de ani.

UPDATE 9 septembrie, ora 10:00

Charles, noul rege al Marii Britanii, a transmis un mesaj întregii lumi după moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a.

Moartea iubitei mele mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de cea mai mare tristeţe pentru mine şi pentru toţi membrii familiei mele.

Plângem profund trecerea în nefiinţă a unei Suverane preţuite şi a unei Mame foarte iubite. Ştiu că pierderea ei va fi profund resimţită în întreaga ţară, în Regate şi în Commonwealth, precum şi de nenumărate persoane din întreaga lume.

În această perioadă de doliu şi schimbări, eu și familia mea vom fi alinați și susținuți de respectul şi afecţiunea profundă pe care știm că regina le primea, a transmis regele Charles.

Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani, după o domnie de peste 70 de ani

Regina Elisabeta a II-a a murit în această după amiază, a anunțat BBC, care citează un comunicat oficial al Casei Regale Britanice.

Citește și: Ce au anunțat Prințul William și soția lui, Kate, imediat după anunțul morții Reginei Elisabeta a II-a

Ultima apariție publică a reginei avut loc marți, 6 septembrie 2022, la Castelul Balmoral din Scoția, cu ocazia învestirii noului premier al Regatului Unit, Liz Truss. Vizibil slăbită, regina s-a sprijinit într-un baston pe parcursul discuției.

Citește și: Ce urmează să se întâmple după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Operațiunea „Podul Londrei a căzut” a fost declanșată

Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani, după o domnie de 70 de ani

Suverana s-a născut în Mayfair, Londra, și a fost primul copil al ducelui și ducesei de York, deveniți regele George al VI-lea și regina Elisabeta. Tatăl ei a urcat pe tron după abdicarea fratelui său, regele Eduard al VIII-lea, în 1936.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a i-a retras prințului Andrew toate distincțiile militare și titlul de Alteță Regală

Elisabeta a preluat primele sarcini publice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar. În 1947 s-a căsătorit cu Philip, duce de Edinburgh, fost prinț al Greciei și Danemarcei. Alături de el a avut patru copii, prințul Charles, prințesă Anne, prințul Andrew și prințul Edward. Aceștia i-au oferit 8 strănepoți, fiecare având câte doi copii care, la rândul lor, i-au oferit un total de 12 strănepoți.

Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani, după o domnie de 70 de ani

După decesul tatălui ei din februarie 1952, Elisabeta a devenit șef al Commonwealth (organizație interguvernamentală a 53 de state membre independente) și regină a șapte țări independente ale Commonwealth-ului: Regatul Unit, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Pakistan și Ceylon.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a, glumă despre propria moarte

În februarie 2022, Elisabeta a aniversat Jubileul de Platină, eveniment fără precedent în istoria Marii Britanii, care a marcat cei 70 de ani de domnie ai săi.

„Mulțumesc tuturor celor implicați în reunirea comunităților, familiilor, vecinilor și prietenilor pentru a marca Jubileul meu de Platină, în Marea Britanie și în întreg Commonwealth-ul”, a spus regina într-un mesaj scris, citat de Agerpres.

„Știu că multe amintiri fericite se vor crea cu ocazia acestor festivități”, a adăugat suverana atunci. Elisabeta a II-a și-a exprimat speranța ca următoarele zile să fie un prilej de „reflecție asupra a tot ce s-a realizat în ultimii 70 de ani” și le-a cerut compatrioților săi „să privească spre viitor cu încredere și entuziasm”.

Citește și: Prințul Philip, acuzat în repetate rânduri că a înșelat-o pe Regina Elisabeta a II-a

În paralel cu acest mesaj a fost dezvăluit un nou portret al reginei, realizat de fotograful Ranald Mackechnie, care o prezintă pe suverană zâmbitoare, în cadrul unei ferestre a apartamentului său privat din Palatul Windsor.

Foto: Profimediaimages.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton