Reacția virală a unui cuplu când a descoperit că poartă același model de rochie de mireasă în ziua nunții: „Întotdeauna ne-am sincronizat” / Video

.

Erin și McKenzie Ball fac o pereche perfectă! Și-au spus „DA” una celeilalte, dar nu înainte de a spune „DA” aceluiași model de rochie de mireasă. Momentul în care au aflat acest lucru a fost surprins de camerele de filmat, iar videoclipul a devenit viral.

Două mirese au purta același model de rochie la nunta lor

Multe cupluri lăcrimează în momentul în care se văd pentru prima dată în ziua nunții. Miresele McKenzie Ball și Erin Ball din Tennessee dimpotrivă, nu s-au putut opri din râs.

McKenzie, în vârstă de 27 de ani, și Erin, în vârstă de 29 de ani, au optat pentru același model de rochie de mireasă, sirenă din dantelă, două rochii aproape identice din magazine diferite aflate în state americane diferite.

În videoclipul postat pe TikTok, Erin rămâne cu gura căscată când vede rochia lui McKenzie. „Asta e rochia mea! Ai făcut-o din nou!?“, exclamă Erin, în timp ce ambele izbucnesc în râs.

Erin a mărturisit pentru Today că a fost „șocată“ de întâmplare, înainte de a-și retrage rapid cuvintele. „Surprinsă, da, dar nu șocată”, a explicat.

Citește și: Rochia care a împărțit Internetul în două. Și-a eclipsat această mamă fiica în ziua nunții sale? „Ridicol de decoltată”

S-au coafat la fel și au purtat amândouă coliere cu perle

„Sincer, acest gen de lucruri ni se întâmplă tot timpul. Ori de câte ori ieșim cu prietenii, ajungem mereu să ne coordonăm și amândouă suntem prea încăpățânate să ne schimbăm”, a mai spus Erin.

„Avem aceleași gusturi, așa că ne împărțim hainele”, a spus și McKenzie, pentru sursa citată.

Mai mult, Erin și McKenzie și-au coafat părul la fel în ziua nunții și și-au accesorizat rochia de mireasă cu coliere de perle. „Asta nu a fost planificat”, a mai spus McKenzie. „Dar manichiura a fost. Ne-am făcut unghiile împreună.“

Citește și: Topul celor mai frumoase rochii de mireasă din toate timpurile

Erin și McKenzie sunt împreună din 2018

Erin și McKenzie, care s-au cunoscut în mediul online în 2018, sunt de acord că asorteul din ziua nunții lor este încă un semn că au fost menite să fie împreună. Și Internetul este de acord că este un semn de bun augur.

După ce Erin a împărtășit momentul pe TikTok, acesta a strâns aproape 8 milioane de vizualizări, 1,2 milioane de aprecieri și peste o mie de comentarii.

„Cea mai grozavă parte este că știu că amândouă ați cumpărat-o cu gândul: «Doamne, o să-i placă să mă vadă în asta!»”, a comentat cineva în dreptul postării. „Sunteți în mod clar suflete pereche”, a mai scris cineva.

Erin și McKenzie sunt pe aceeași lungime de undă în legătură cu totul – nu doar cu moda. „Întotdeauna ne-am sincronizat una cu cealaltă”, a mai mărturisit Erin.

Foto: TikTok/@erin__ball

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton