Reacția dură a unui preot după ce Elena Lasconi a fost criticată de fiica ei, Oana Lasconi: „A ajuns ca imoralul să devină moral!”

.

Elena Lasconi (51 de ani) a primit critici dure din partea fiicei sale după ce a recunoscut că a votat pentru susținerea familiei tradiționale la referendumul din 2018.

Oana Lasconi, în vârstă de 31 de ani, o apărătoare înfocată a drepturilor LGBTQ+, și-a acuzat mama de homofobie pentru că aceasta a declarat că este pentru familia tradițională, formată dintr-un bărbat și o femeie.

Reacția dură a unui preot după ce Oana Lasconi și-a criticat mama

”Nu am nimic împotriva persoanelor de acelaşi sex, dar nu văd de ce aş milita pentru căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex. Nu am nicio problemă cu relaţiile lor, atât timp cât nu-i afectează pe cei din jur”  – au fost cuvintele Elenei Lasconi, actual primar al orașului Câmpulung Muscel, care au înfuriat-o pe Oana.

“Sunt în şoc şi absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat DA la referendumul Coaliţiei pentru Familie pentru a susţine aşa-zisa familie tradiţională. Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiică a ei.(…) Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susţinut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Mă doare inima şi am palpitaţii de câteva ore.

Sufăr foarte mult şi nu-mi vine să cred. Consider că dacă eşti creştin şi crezi în legea iubirii+, ar trebui să lupţi pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să îşi aleagă calea şi să-şi poată forma o viaţă fericită şi liniştită” – a transmis fata Elenei Lasconi pe rețelele de socializare.

Citeşte şi: Cum a rezolvat Elena Lasconi problema facturilor mari la gaze și curent în Câmpulung Muscel

Citeşte şi: Mircea Badea, după ce fiica Elenei Lasconi și-a făcut mama homofobă: „Vreau să o liniștesc. Îi venea să plângă!”

Citeşte şi: Decizia luată de Elena Lasconi după ce fiica ei a acuzat-o de homofobie. „Pur și simplu m-a doborât!”

Citeşte şi: De ce și-a schimbat Elena Lasconi numele din buletin. Cum este trecută în acte primărița din Câmpulung Muscel

„Acum ce face, se dezice de ea?”

Declarațiile Oanei au ajuns și la urechile unui preot care a ținut să intervină în acest conflict dintre mamă și fiică. Mirea Vîrtejanu, care slujește la Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului”, este de partea Elenei Lasconi și îi sugerează Oanei să „mediteze mai mult” la modul în care a venit pe lume.

”Elena Lasconi este susținută de Dumnezeu. Nu are nevoie să fie susținută de fiica ei, că doar nu ea i-a dat viață. Dacă fiica este împotriva mamei ei, Elena Lasconi, care ține, ca un adevărat creștin, la valorile noastre, atunci fata aceasta să mediteze mai mult la modul în care a venit pe lume și care este scopul ei în viață.

Nu cumva a venit pe lume din pântecele mamei? Acum ce face, se dezice de ea? Nu vedeți ce se întâmplă în zilele noastre? Copiii nu-și mai respectă părinții, îi dau afară din casă, pe la azil. A ajuns în ziua de azi ca imoralul să devină moral” – a spus preotul, pentru playtech.ro.

Foto – Facebook / Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton