Războiul Cârcotaşilor e uriaş. Ce-i transmite Bebeluşa Oana lui Huidu de ziua lui e incredibil!

.

Şerban Huidu nu mai este, ca pe vremuri, sufletul petrecerilor. Iar azi, deşi este ziua lui de naştere, nu a organizat nici un chef. Prietenii lui susţin că, din octombrie 2011, când a fost implicat într- un teribil accident de maşină, soldat cu decesul a trei persoane, “Cârcotaşul” este mai tot timpul trist, iar uneori se retrage în cochilia lui şi refuză să schimbe vreo vorbă cu apropiaţii.

Dacă anul trecut, de ziua lui, şi-a cinstit colegii cu pizz a şi suc, iată că de data aceasta nu vrea să mai sărbătorească evenimentul la serviciu. Nici acasă nu îi mai arde de bairam, dar, de dragul celor doi băieţi ai săi, dar şi al soţiei, Cristina, el va cumpăra totuşi un tortuleţ: „Nu am pregătit nici o petrecere, vom sta toţi patru acasă, nici vorbă de club sau de restaurant. Ce-mi doresc cel mai mult acum este sănătate. Nu mă gândesc la vreun cadou anume. Cel mai important este ca eu şi familia mea să fim sănătoşi. Atât! Mâine (n.r. – azi) o să cumpăr un tort proaspăt şi vom lua masa împreună. Am nevoie de linişte în această perioadă”, ne-a declarat realizatorul emisiunii „Cronica Cârcotaşilor”, care în urmă cu o săptămână a fost lăsat baltă de mai mulţi membri importanţi ai echipei sale, printre care Mihai Găinuşă, Dezbrăcatu’ şi Mistreţu’, singurul care i-a rămas om de nădejde fiind Puştiu’.

Citeşte mai multe pe Libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton