Raluca Strămăturaru, cea mai bună performanţă românească la JO de iarnă în 24 de ani

Raluca Strămăturaru a reuşit să obțină cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă în ultimii 24 de ani. Sportiva româncă a ocupat locul 7 la sanie la Jocurile de la PyeongChang, Coreea de Sud.

Performanța onținută de Raluca Strămăturaru face ca România să fie a patra ţară la sanie individual feminin, sportiva noastră fiind devansată în clasamentul final de trei săniere din Germania, două din Canada şi una din SUA. ‘A fost supergreu, mă bucur că am reuşit să mă concentrez şi să-mi stăpânesc emoţiile. Am făcut patru manşe curate, ceea ce mi-am şi propus. Acest loc 7 reprezintă încununarea muncii mele, mi-am dorit foarte mult să fac un rezultat bun, s-a întâmplat acum şi nu pot decât să fiu foarte fericită şi mulţumită. Pista este una dificilă şi s-a văzut că nu iartă. Sunt convinsă că acum lumea a văzut ce înseamnă sanie, ce înseamnă sporturile de iarnă şi poate vom fi sprijiniţi mai mult. Este un rezultat care mă face să merg mai departe‘, a declarat Raluca Strămăturaru imediat după concurs, potrivit Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Raluca Strămăturaru are 32 de ani și face parte din CSA Steaua – Centrul de sporturi de iarnă Predeal. Aceasta concurează din 2001, iar din 2003 face parte din lotul României.

Raluca Strămăturaru va concura pe 15 februarie şi în proba de ştafetă pe echipe. În anul 2014, Raluca s-a clasat pe locul 30 la Jocurile Olimpice 2014 de la Sochi și pe locul 21 la JO 2010 de la Vancouver.

Citește și Surpriză pentru Simona Halep. Ce i s-a întâmplat când a intrat într-un restaurant din România

Citește și – Simona Halep are un nou iubit. Iată primele poze cu ei împreună!

Sursă foto: Facebook

Ultima modificare februarie 14, 2018 10:21 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale