Radu Mazăre, audiat la DIICOT în dosarul sportivelor obligate să se prostitueze. Declaraţii ironice despre fizicul fetelor: „Aveau un picior gros cât trunchiul meu”

.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost chemat la audieri de DIICOT în cadrul unui dosar exploziv ce vizează un scandal uriaș. În centrul investigației se află antrenorul lotului național de bob și sanie, acuzat că a forțat sportivele din echipa sa să se prostitueze. Deși Radu Mazăre susține că nu are nicio legătură cu faptele descrise, declarațiile sale ironice au atras atenția publicului.

Radu Mazăre, martor într-un dosar de trafic de persoane

În dosarul anchetat de DIICOT, Paul Neagu, antrenorul lotului național de bob și sanie, este acuzat de trafic de persoane, complicitate și influențarea declarațiilor. Conform procurorilor, acesta a recrutat și exploatat sexual trei sportive, promițându-le performanțe internaționale, însă le-a obligat să întrețină relații sexuale cu diverși afaceriști, inclusiv în afara României.

Radu Mazăre, chemat în calitate de martor, a susținut ferm că nu avea nicio implicare în această situație, subliniind că „fetele nu erau genul său”, lăsând să se înțeleagă că are gusturi mai rafinate. Mai mult, a făcut o declarație ironică despre fizicul sportivelor.

Nu erau genul meu, aveau un picior gros cât trunchiul meu și știți cu ce fete mă întâlneam”, a susținut Mazăre, conform G4MediaReplica Online și Cuget Liber.

Radu Mazăre nu a ascuns niciodată că preferă compania femeilor frumoase și a avut de-a lungul anilor relații cu multe modele celebre. Comentariile sale despre sportivele implicate în acest scandal nu au făcut decât să stârnească mai multe controverse, mulți criticându-l pentru tonul său arogant.

De reamintit faptul că Radu Mazăre a fost eliberat condiționat în mai 2024, după ce și-a ispășit o parte din pedeapsa de nouă ani de închisoare, rezultată din contopirea a două condamnări pentru retrocedări ilegale și spălare de bani.

Citeşte şi:Primele imagini de la nunta lui Radu Mazăre, din Penitenciarul Rahova. Cum s-a îmbrăcat mireasa

Citeşte şi:Radu Mazăre, tată pentru a doua oară la 55 de ani. Ce nume a ales fostul edil pentru bebeluș

Detalii cutremurătoare din dosarul sportivelor exploatate

În timp ce Mazăre minimalizează situația, detaliile din dosarul DIICOT sunt de-a dreptul șocante. Potrivit procurorilor, între 2013 și 2019, antrenorul Paul Neagu a recrutat sportivele sub pretextul obținerii unor performanțe sportive internaționale, însă le-a exploatat sexual. Acestea au fost cazate în centre sportive din Constanța și transportate inclusiv în Germania, Monaco și Letonia, unde au fost obligate să întrețină relații sexuale în schimbul unor sponsorizări pentru echipă.

Antrenorul este suspectat că a folosit manipularea emoțională și constrângerea fizică pentru a le forța pe aceste tinere să se prostitueze. De asemenea, Paul Neagu ar fi fost susținut de afaceristul constănțean Nassar Ghaleb, supranumit „regele lipiilor,” care oferea cazare sportivelor în schimbul serviciilor sexuale.

Reacţia antrenorului și implicarea oamenilor de afaceri

Antrenorul Paul Neagu a respins toate acuzațiile, declarând pentru Digi24 că nu are nicio legătură cu faptele prezentate de procurori. Cu toate acestea, cercetările continuă, iar investigațiile DIICOT au scos la iveală un adevărat mecanism de exploatare, în care sportivele erau manipulate și forțate să întrețină relații sexuale pentru a obține sponsorizări.

Se pare că principalele beneficiare ale serviciilor sexuale erau persoane influente din anturajul lui Nassar Ghaleb. Procurorii afirmă că afaceristul a pus la dispoziția lotului național spații de cazare gratuite, dar ulterior a impus cheltuieli fictive, menținând victimele într-o stare de dependență emoțională și financiară.

Radu Mazăre, în cârdăşie cu rețeaua de influență din Constanța?

Deși Radu Mazăre a încercat să se distanțeze de acest scandal, investigațiile DIICOT par să atingă cercuri de influență din Constanța, oraș în care fostul primar a deținut o puternică influență politică și socială.

Relațiile sale cu oameni de afaceri precum Nassar Ghaleb au alimentat speculațiile că ar putea exista legături mai profunde în acest caz, chiar dacă fostul primar al Constanţei insistă că a fost doar martor.

Sursa foto: Instagram

Ultima modificare octombrie 10, 2024 11:48 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale