Programul complet al pelerinajului la Sfânta Parascheva 2024. Cum va fi vreme la Iași și cât costă călătoria

.

În fiecare an pe 14 octombrie, creștinii de pretutindeni o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva prin participarea la slujbele organizate cu acest prilej, la Iași. În 2024, pelerinajul la Sfânta Parascheva începe în 8 octombrie. Sfintele moaște sunt scoase din Catedrala Mitropolitană și sunt depuse în baldachinul special amenajat, unde vor rămâne până pe 15 octombrie. Citește pentru a vedea care este programul pelerinajului de Sfânta Paracheva 2024 și cum se poate ajunge la sfintele moaște!

Moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, aduse la Iași

Anul 2024 a fost declarat drept „an omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și an comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, informează Libertatea.ro.

Astfel, sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon vor fi aduse de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos la Iași. Prin urmare, pelerinii care vor călători la Iași vor avea ocazia de a se întâlni cu un sfânt prin care Dumnezeu săvârșește vindecări și aduce multă alinare celor afectați de felurite boli, cunoscut drep taumaturg, potrivit Crestinortodox.ro.

Citește și: Tradiții românești – Cele mai frumoase sărbători și tradiții de peste an

Program Sfânta Paracheva 2024

Marți dimineața, 8 octombrie, de la ora 6:00, va începe pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva. La ora 6:30 racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiționalei procesiuni. Racla va fi depusă în baldachinul special amenajat pe platoul din fața Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

În data de 14 octombrie 2024, ziua de prăznuire a Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9:30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.

Pentru cei care nu vor reuși să fie prezenți în preajma zonei amenajate, slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni, amplasate în mai multe locaţii informează Agerpres.ro.

Citește și: Focul lui Sumedru. De unde vine tradiția și ce obiceiuri se păstrează de Focul lui Sumedru

Programul complet al Pelerinajului dedicat Sfintei Parscheva, anunţat de Arhiepiscopia Iaşilor, este următorul:

Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, marți, 8 octombrie 2024

  • 6.00 – Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva;
  • 6.30 – Plecarea în procesiune cu sfintele moaște;
  • 7.00 – Așezarea moaștelor spre închinare în baldachinul de pe platoul din fața Căminului preoțesc „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”;
  • 7.00 – 7.30 – Sfințirea apei (Agheasma mică) – lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae”;
  • 7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00 – 18.00 – Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, miercuri, 9 octombrie 2024

  • 7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00 – 18.00 – Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
  • 20.00 – Întâmpinarea moaștelor Sf. Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala Mitropolitană;

Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, joi, 10 octombrie 2024

  • 7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00 – 16.30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 18.00 – Prezentarea lucrărilor dedicate Sf. Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctori fără de arginți (Librăria Doxologia)
  • 19.00 – 23.00 – Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană).

Citește și: Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei. Cum își pot afla tinerele ursitul

Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, vineri, 11 octombrie 2024

  • 7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00 – 16.30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 17.00 – Vernisajul expoziției de pictură „Rugați-vă cu glas tare!” – cu pensula în mână în urma Psalmilor lui David – pictor Horia Țigănuș (Muzeul Mitropolitan);
  • 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinților”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon;
  • 21.00 – 23.30 – Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Pantelimon;
  • 23.30 – Concertul anual de muzică psaltică „Byzantion cântă pelerinilor” (în Catedrala Mitropolitană);

Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, sâmbătă, 12 octombrie 2024

  • 7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00 – 16.30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19.00 – 23.00 – Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia glasului VII a Sfântului Apostol Andrei – aducerea sfintelor moaște la Iași (1996) (în Catedrala Mitropolitană).

Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, duminică, 13 octombrie 2024

  • 7.00 – 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00 – 17.30 – Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
  • 19.00 – Concert de muzică sacră susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană);
  • 21.00 – 02.00 – Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Citește și: Tradiții de înmormântare. Obiceiuri de înmormântare și pomenire

Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, luni, 14 octombrie 2024

  • 7.00 – 9.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană);
  • 9.30 – 12.30 – Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile vor fi date de corul Operei Naționale Române din Iași);
  • 16.00 – 16.30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
  • 19:00 – 23:00 – Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană).

Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, marți, 15 octombrie 2024

  • 7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00 – 18.00 – Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
  • 19.00 – Concert de muzică psaltică susţinut de corul Byzantion şi Mini Byzantion (în Catedrala Mitropolitană).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română, pe 14 octombrie, şi este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi.

Citește și: Întâmpinarea Domnului. Semnificațiile creștine, tradiții și superstiții

Cum va fi vremea de Sfânta Parascheva 2024

Vești bune pentru cei care vor face pelerinajul la Sfânta Parascheva. În perioada 8 – 15 octombrie se anunţă vreme bună la Iaşi. Temperaturile maxime vor fi situate între 20 și 23 de grade Celsius. Nopţile vor fi mai răcoroase, cu minime de între 10 și 13 grade Celsius.

În ziua în care este comemorată Sfânta Parascheva, respectiv 14 octombrie, temperaturile vor fi cuprinse între 12 și 22 de grade Celsius. În plus, nu sunt prognozate precipitaţii.

Citește și: Buna Vestire, ziua în care oamenii nu au voie să se certe

Cât costă să mergi în pelerinaj la Sfânta Parascheva 2024

Numeroase agenţii de turism din toată ţara organizează pelerinaje la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva. Pelerinajele cu plecare din Bucureşti au preţuri cuprinse între 165 de lei şi 500 de lei, în funcţie de serviciile oferite, doar transport sau transport, masă şi cazare incluse, şi de numărul de zile petrecute la Iaşi. De exemplu, pentru 165 de lei, o agenţie oferă transport cu autocarul Bucureşti-Iaşi şi însoţitor.

Odată ajunşi la Iaşi, credincioşii vor sta la coadă la sfintele moaşte, se vor închina la racla cuvioasei şi apoi vor pleca înapoi, către Bucureşti. O altă agenţie asigură, pentru 450 de lei de persoană, transport Bucureşti-Iaşi, o noapte de cazare (nu la Iaşi), o masă şi un teolog ca ghid. În plus, credincioşii vor vizita şi alte biserici şi mănăstiri din zonă, în cele două zile şi jumătate de sejur. Sunt şi agenţii care asigură transferul din alte oraşe din ţară către Bucureşti, de unde se pleacă spre Iaşi.

Foto: Hepta.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton