Procesul lui Vlad Pascu, amânat. Judecătoarea a întrebat dacă una dintre victimele decedate e prezentă. „E strigător la cer!”

.

Procesul lui Vlad Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan și a lovit mortal cu mașina două persoane, rănind alte trei, în 2 Mai, anul trecut, a fost amânat.

De ce s-a amânat procesul lui Vlad Pascu

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, iar procesul care ar fi trebuit să înceapă joi, 22 februarie 2024, la Judecătoria Mangalia, s-a programat pentru 14 martie.

Această decizie a fost luată deoarece Pascu a rămas fără unul dintre apărători.

Este bătaie de joc!

„După ce am primit amânarea de la ora 9.30 pentru 12.30, se pare că de ultim moment a apărut o cerere prin care unul dintre cei doi avocaţi pe care îi are Vlad Pascu s-a retras din dosar, adică a denunţat mandatul, adică nu mai are contract de asistenţă juridică, iar celălalt avocat a depus o cerere prin care protestează” – a declarata avocatul Adrian Cuculis, cel care reprezintă familia Robertei, tânăra decedată în urma accidentului provocat de Pascu.

Avocatul a mai spus că decizia amânării procesului este în favoarea lui Vlad Pascu pentru că a mai scăpat de un termen în care tânărul ar fi trebuit să se confrunte cu opinia publică, dar și cu cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei.

Citeşte și: Părinții studenților uciși în 2 Mai, revoltați de propunerea de mediere a familiei lui Vlad Pascu. „Nu cumpăr sufletul copilului meu!”

Tatăl Robertei s-a declarat revoltat de amânarea procesului. Cătălin Dragomir spune că tot ce se petrece este o sfidare la adresa justiției, deoarece este de părere că se știa că Vlad Pascu nu va fi prezent astăzi la proces.

”Eu nu cred așa ceva. S-a știut (n.r. – că Pascu nu se va prezenta la Tribunal), dar este bătaie de joc!”, a spus tatăl Robertei, potrivit digi24.ro.

Judecătoarea a întrebat dacă una dintre victimele decedate e prezentă

În cursul zilei de joi, 22 februarie, când a avut loc la Judecătoria Mangalia primul termen al procesului lui Vlad Pascu, judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu a făcut prezența părților din dosar și a întrebat dacă Olariu Sebastian Andrei, una dintre victimele care au decedat, este prezent. În sală erau doar părinții care au izbucnit în lacrimi când au auzit numele fiului lor.

”A decedat o victimă?” – a întrebat judecătoarea, auzind agitația din sală când a întrebat de Olariu Sebastian Andrei, iar cineva din sală a răspuns – ”Au decedat două!”, notează Libertatea.

”Nu am văzut în viața mea un asemenea judecător”, a declarat tatăl lui Sebastian Olariu, la ieșirea din judecătorie.

”Nu vedeți că e circ, totul e făcătură! Ce i-au făcut familiei Olariu, că au întrebat dacă e prezent fiul în sala de judecată, e strigător la cer. Totul e o făcătură, totul e un circ, iar Pascu e foarte încrezător pe ce decizii se vor lua aici” – a spus și tatăl Robertei Dragomir, potrivit aceleiași surse.

Vlad Pascu este judecat pentru ucidere și vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, dar şi părăsirea locului accidentului.

În vara anului trecut, pe 19 august 2023, Vlad Pascu (19 ani), a urcat la volan sub influența drogurilor și a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri din 2 Mai. Doi studenți au murit pe loc în urma incidentului, iar alți trei au fost răniți. Pascu mai fusese oprit de poliție înaintea tragediei, dar a fost lăsat să plece din sediul Poliției fără să fie supus testelor pentru consumul de droguri, deși i-au fost găsite substanțe interzise în mașină.

Foto – capturi Youtube

Ultima modificare februarie 22, 2024 3:23 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale