Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a afirmat că românii ar trebui să se aștepte la o ieftinire a alimentelor în următoarea perioadă. Potrivit ministrului, oferta e mai mare decât cererea şi nu există motive pentru scumpiri.
Citeşte şi: Ce se va întâmpla cu plata pensiilor în următoarea perioadă. Ministrul Finanțelor a făcut anunțul
„Nu văd de ce ar trebui să crească preţurile la raft. Preţul utilităţilor este în continuă scădere, preţul energiei electrice şi al gazelor naturale este în scădere. Nu văd de ce preţul alimentelor la raft sau preţurile bunurilor de larg consum să fie în creştere. Din contră, eu cred că putem asista la ieftiniri tocmai pentru faptul că lumea consumă mai puţin, iar oferta este mai mare decât cererea. Este o regulă firească de piaţă: când oferta este mai mare decât cererea, preţurile să fie sub control, ba mai mult, să scadă. Apetitul pentru consum al românilor va fi într-o perioadă de timp, pe termen scurt, uşor limitat. Şi asta nu cred că va pune o presiune pe preţ ca să crească”, a afirmat Virgil Popescu, potrivit adevărul.ro.
sursa foto – 123rf.com
Ultima modificare aprilie 28, 2020 12:54 pm