Premierii Cehiei, Poloniei și Sloveniei, în calitate de reprezentanţi ai liderilor Uniunii Europene, vor merge astăzi, 15 martie, la Kiev, pentru a discuta cu Volodimir Zelenski. Aceștia vor ajunge în capitala Ucrainei cu trenul.
Scopul vizitei celor trei premieri este de a arăta sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina. Întâlnirea la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski are loc după o dimineață în care capitala a fost din nou puternic lovită de bombardamente.
Anunțul acestei întâlniri a fost făcut marți, într-un mesaj pe Twitter, de premierul ceh Petr Fiala, potrivit Libertatea.ro.
Împreună cu premierul Poloniei Mateusz Morawiecki, vicepremierul Jarosław Kaczyński și premierul Sloveniei Janez Janša, voi merge astăzi la Kiev, în calitate de reprezentanți ai Consiliului European, pentru a discuta cu președintele Volodimir Zelenski și premierul Șmihal, a anunțat șeful executivului de la Praga, Petr Fiala.
Today, we are going together with PM of Poland Mateusz Morawiecki, deputy PM Jarosław Kaczyński and PM of Slovenia Janez Janša to Kiev as representatives of the European Council to meet with president Zelensky and PM Shmyhal.https://t.co/Q52Ur8hybu