Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical pentru a supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la cursurile de pregătire şi procesul de examene naţionale.
Citeşte şi: Cum sunt dezinfectați elevii din China înainte de a intra la cursuri. VIDEO VIRAL
„Am emis un ordin de ministru comun cu Ministerul Sănătăţii care va fi publicat în Monitorul Oficial. Pentru că s-a schimbat starea de urgenţă în stare de alertă, avem o lege nouă. Iar acolo sunt prevăzute toate măsurile prevenire şi de combatere a îmbolnăvirilor. Avem acolo prevăzut în mod clar care sunt responsabilităţile Ministerului Educaţiei, inspectoratelor şcolare, unităţilor de învăţământ şi direcţiilor de sănătate publică. Am discutat cu domnul ministru al Sănătăţii şi în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea tot acest proces de revenire la cursurile de pregătire, dar şi procesul de examene naţionale”, a spus Anisie, conform Agerpres.
Citește ediția de mai a revistei Unica. O găsești AICI.
Ministrul a mai precizat că participarea elevilor din clasele terminale la cursurile de pregătire este opţională.
„Vom redeschide şcolile prin aceste cursuri de pregătire pentru elevii din clasele de a VIII-a şi a XII-a tocmai pentru că aceştia au nevoie în această perioadă de o revenire şi o reîntâlnire cu profesorii. (…) Revenirea la aceste cursuri este una opţională. Cred că trebuie elevul să se reobişnuiască cu spaţiul şcolii, dar să fie şi susţinut emoţional de profesori”, a adăugat ministrul Educaţiei.
sursa foto – 123rf.com
Ultima modificare mai 20, 2020 4:03 pm