Poze MasterChef: Concurenţii au de gătit mii de farfurii pentru vedete

.

După ce săptămâna trecută au trecut prin clipe de foc în bucătăria “MasterChef”, concurenţii show-ului au parte în ediţia de azi de alte clipe incendiare.
Cei rămaşi în competiţie trec prin prima probă în deplasare şi primesc o misiune foarte grea, aceea de a găti pentru invitaţii la nunta lui Edi şi a Silviei Stancu: adică pentru nu mai puţin de 180 de persoane, printre care vedete precum Andra, Mihai şi Elwira Petre, Pepe, naşul Nea Marin şi soţia acestuia, Roxana Ionescu, Laura Cosoi şi Smiley, Ştefan Stan, baletul emisiunii “Dansez pentru tine” sau Cătălin Moroşanu.
Masterchef

Concurenţii “MasterChef” vor fi împărţiţi în două echipe care vor concura pentru a asigura cele mai spectaculoase preparate, pentru un meniu de 5 stele! Cele două echipe vor găti aceleaşi preparate, astfel încât fiecare nuntaş va primi câte două farfurii din fiecare fel de mâncare pentru ca la final să poată vota echipa pe care o consideră mai pricepută în ale gătitului. Astfel, fiecare echipă va avea de pregătit nu mai puţin de 900 de farfurii! Pentru că în ediţia trecută Izaura Niţoi a câştigat un avantaj şi a fost numită căpitan de echipă, ea îşi va putea alege colegii cu care să muncească în bucătăria restaurantului de 5 stele.
Masterchef
Pe cine va alege Izaura, dar şi cine îi va conduce pe cei rămaşi să formeze cea de-a doua echipă, telespectatorii Pro Tv vor afla în editia “MasterChef” de marţi, 17 aprilie, de la 20.30.

Masterchef
Sub îndrumarea celor trei juraţi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu, concurenţii vor simti pe pielea lor ce înseamnă să găteşti pentru un număr mare de persoane, vor avea în mâini responsabilitatea întregii petreceri, se vor ciocni de problemele pe care le ridică gătitul într-o bucătărie profesionistă, contra cronometru, pentru un eveniment real.

Masterchef
Orice greşeală poate ruina totul şi poate duce nu numai la penalizarea echipelor, ci şi la distrugerea petrecerii de nuntă, una dintre cele mai importante zile din viaţa lui Edi şi a Silviei. “E groaznic să fii în locul mirilor, oamenii ăştia şi-au pus petrecerea vietii lor în mâinile noastre”, vor spune unii concurenţi, în vreme ce alţii vor înţelege că de acum “concursul ăsta e din ce în ce mai greu”.
Masterchef

La finalul ediţiei, echipa care în urma voturilor nuntaşilor va pierde va fi supusă unui test sub presiune, care se va lăsa cu eliminări, în timp ce echipa câştigătoare se va salva. Ce echipă va câştiga aprecierea celor mai mulţi nuntaşi, prin ce peripeţii vor trece concurenţii în bucătărie, ce reacţii vor avea juraţii, dar şi cine va pleca acasă, telespectatorii vor afla marţi seară la Pro Tv, într-o nouă ediţie “MasterChef”.
Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton