Povestea asistentului SMURD trimis întâmplător să-și salveze propriul fiu: „Când m-a văzut, a început să plângă”

.

Un asistent medical aflat într-un elicopter SMURD a fost redirecţionat întâmplător pentru salvarea propriului copil care fusese lovit de o mașină în timp ce se plimba cu bicicleta.

Sebastian Petruș, de 30 de ani, lucrează la SMURD de 4 ani și deși credea că le-a văzut pe toate în sutele de misiuni de salvare la care a participat, a avut săptămâna trecută parte de cea mai grea încercare din viața lui – să-și salveze propiul copil dintr-un accident auto.

Băiatul asistentului SMURD, în vârstă de 4 ani, se afla la bunicii săi în localitatea Frâdea, județul Timiș și fusese lovit de o mașină în timp ce se plimba cu bicileta. La fața locului a fost chemat un echipaj SMURD din care făcea parte chiar tatăl băiatului.

Citeşte  şi: O angajată de la Descarcerare a salvat viața unui bătrân. În aceeași seară a primit un telefon

Întâmplarea a fost făcută publică de reprezentanții MAI pe rețelele de socializare.

Elicopterul SMURD decolase de la Timişoara către Arad, unde urma să fie pregătit pentru o nouă misiune. Zborul elicopterului a fost întrerupt de un apel venit prin staţie: „Vă rugăm să vă îndreptaţi către satul Fârdea. Un copil de 4 ani a fost lovit de o maşină. Urgent trebuie transportat la spital. Nu ştim dacă a fost afectată coloana sau alte organe vitale. Nu se poate mişca şi îl doare spatele”.

Pilotul a schimbat traseul aeronavei, iar asistentul şi-a sunat soţia să o anunţe că întârzie și atunci a aflat că băiatul său fusese accidentat.

„Să știi că voi întârzia. Sunt în elicopter, mergem la Fârdea să salvăm un copil”, i-a spus Sebastian Petruș soției.

„Mario a fost lovit de o mașină! Se plimba cu bicicleta… mai multe nu știu. M-au sunat ai mei să-mi spună”, i-a răspuns soția în hohote de plâns.

Citeşte şi: O tânără s-a înscris voluntar la SMURD după ce și-a pierdut copilul în vârstă de 2 ani

În acel moment, Sebastian a realizat că merge să-şi salveze propriul copil.

„Cu ochii în lacrimi, dar încercând să rămână lucid, Sebastian a indicat piloţilor care este cel mai bun loc de aterizare şi a gestionat prin telefon transportarea copilului cu ajutorul unei ambulanţe către acel loc.

„Dar tu eşti din zonă?”, l-a întrebat pilotul.

„Da şi acum e vorba chiar de băiatul meu. El este victima”, i-a răspuns Sebastian pilotului, potrivit celor relatate de reprezentanții MAI pe Facebook.

Ajuns la locul accidentului, Sebastian a alergat într-un suflet la ambulanţă şi acolo şi-a văzut copilul întins pe targă.

„Când m-a văzut cel mic, a început să plângă. Niciodată nu am crezut că văzându-mi băiatul plângând, voi fi cel mai fericit om de pe pământ. Ştiam că fiecare lacrimă de-a lui înseamnă că este în viaţă”, a spus Sebastian.

Băiatul a fost preluat de către elicopter şi dus de urgenţă către Timişoara.

„Ştiam că trebuie să îl ţin de vorbă pe cel mic, să nu adoarmă. Vorbeam într-una… ca niciodată, doar ca să nu închidă ochii. Îmi aduc aminte că îi citeam poveşti şi voiam să îl văd cu ochişorii închişi, dar acum îl voiam treaz. Aţi auzit vreodată „te iubesc”? Pentru mine acel „te iubesc” spus de puiul meu, acolo sus în aer, a însemnat cel mai mult”, a declară asistentul medical.

Citește ediția de iunie a revistei Unica. O găsești AICI

La Timişoara, copilul a fost transportat la spital și fost operat la picior. După operaţie, băiatul şi-a întrebat tatăl:

„Tati, dar de ce ai venit tu să mă salvezi?

Pentru că asta e meseria mea…

Tu salvezi şi alţi copii?

Da, tati… salvăm pe oricine are nevoie de ajutor.

Tati, când mă fac mare vreau să fiu ca tine!”

sursa foto – Facebook.com/ministeruldeinterne

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton