Polițistul din Pitești care și-a ucis copilul a lăsat trei bilete de adio

.

O nouă crimă a cutremurat România în weekend, victima fiind un copil de numai trei ani. El a fost omorât de tatăl lui, care, apoi, s-a sinucis.

Polițistul Marius Franțescu, inspector la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Pitești se afla în proces de divorț cu fosta soție și mama copilului său, și ea angajată a Poliției. După unele surse, depresia provocată de despărțire l-ar fi împins la acest gest șocant, mai ales că femeia ar fi început deja o altă relație, cu un coleg de serviciu.

Conform Libertatea.ro, Marius Franțescu și-a împușcat copilul în cap, de la o distanța foarte mică, apoi s-a sinucis cu același pistol, un Glock semiautomat de calibru 9 mm. Cele două corpuri ar fi fost descoperite chiar de mama îndurerată, după ce fostul ei soț nu a mai răspuns la telefon și la ușă.

Conform aceleiași surse, polițistul ar fi lăsat trei bilete de adio, însă niciunul din ele nu explică teribilul gest. „Sunt trei bilete în care nu-și cere iertare de la nimeni. Au fost găsite în dormitor, în apropierea cadavrelor. Sunt doar mesaje care se vor a fi triste care, probabil, reflectă starea emoțională a lui din acele momente”, declară surse judiciare citate de libertatea.ro.

Crima ar fi avut loc în dormitorul apartamentului din Pitești în care locuia polițistul. El și-a așezat copilul într-un sac de dormit, apoi i-a acoperit fața cu o pernă și a tras în tâmpla lui stângă. La scurt timp, s-a sinucis.

Când a ajuns la ușă mama copilului, a constatat că nu răspunde nimeni nici la ușă, nici la telefon. „Ea îl suna pe telefon chiar de la ușă. În casă era liniște și se auzea doar soneria telefonului polițistului. Atunci, a intuit că s-a întâmplat ceva și a chemat pompierii care au spart ușa apartamentului și au făcut descoperirea. A urmat ancheta”, declară surse din anchetă pentru Libertatea.ro

Duminică, 4 noiembrie, mama a fost nevoită să meargă la morga din Pitești pentru a ridica trupul copilului său de numai trei ani.

Ultima modificare noiembrie 5, 2018 1:07 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale