Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care persoanele care au vârsta de pensionare şi un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime.
Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găseștiAICI.
„Prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă, în termeni populari, persoanele care au vârsta de pensionare şi au un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime pentru completarea stagiului de cotizare, fie stagiul minim de cotizare, fie stagiul complet de cotizare de 35 de ani. Practic, o persoană care în momentul de faţă nu are stagiul minim de cotizare de 15 ani, dar are vârsta de pensionare sau lipsesc câţiva ani de contribuţii din stagiul complet de cotizare de 35 de ani, după adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, pot încheia un contract de asigurări sociale pentru plata contribuţiilor pentru perioadele respective. Nivelul contribuţiilor sociale care vor fi plătite va fi la nivelul salariului minim brut pe economie”, a explicat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la Palatul Victoria, potrivit agerpres.ro.