Examenul de definitivare în învăţământ este, de cele mai multe ori, piatra de încercare pentru cadrele didactice.
Unii dintre profesori au renunţat să dea testul, zilele acestea, după ce au văzut subiectele, iar cei dintre care au rămas, mulţi s-au făcut de râs.
Profesorii au la dispoziţie trei încercări în decurs de 7 ani pentru a obţine gradul definitiv, iar în caz contrar rămân suplinitori calificaţi. Tocmai de aceea, mulţi au preferat să iasă din sală după ce au văzut cât de grele sunt subiectele. Printre cei care au crezut însă că pot duce la final examenul au fost şi mulţi care s-au făcut de râs.