Perle BAC 2020: „Testamentul se face când mori, dar cu puțin timp înainte”

.

Ca în fiecare an, în urma probei la Limba și literatura română, din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului, aducem în discuție perlele absolvenților de liceu care reflectă incultura unor tineri ce, din păcate, se pare că au mers la școală degeaba:

„Pinguinii și-au făcut vâsle în loc de aripi, pentru că aveau nevoie mai degrabă să înoate decât să zboare printre copaci.”

„Asemănările dintre oameni și pinguini sunt puține, dar totuși multe. Au piele, dar și o blană mică.”

„I. L. Caragiale este cel mai mare poet din literatura universală. El a scris ‘Riga Criptyo şi Enigel’.”

„Ion este personajul principal pentru O scrisoare pierdută şi era combinat cu Zoe”.

„Scrisoarea a fost pierdută de aia care căuta distracţie şi pe la primărie. Ca-n zilele noastre, umblă ăştia după bani şi după funcţii, n-ai treabă.”

„Arghezi este un Isus care face din venin miere și din mucegai și noroi bijuterii.”

” Testamentul se face când mori, dar cu puțin timp înainte.”

„Când se satură de stat în cuib, Pinguinii papuași se ceartă la fel ca și oamenii, cine să aibă grijă de ăia mici. Unii îi adună pe toți și îi dau la guvernantă ca să scape de ei.”

Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI

„Pinguinii fac două oo, şi stau pe ele până sunt gata pui.”

„Autorul se numește Maior. Pentru că a devenit cunoscut s-a denumit Mariorescu. Am uitat și mai cum.”

„Fragmentul este despre o rață care mânca cozonac cu dinți albi.”

„Perspectiva narativă nu e prea bună, în sensul că eu n-o știu.”

„Aş vrea să ştiţi că mass media e pentru modă, fashion, nebunii de-astea. Asta caută lumea. Cum să promoveze un nebun din literatură în ziare?.”

„Ca și oamenii, pinguini fac mâncare la copi. Se ceartă cu vecinii, dar apoi se împacă și pun pui la comun.”

„Autorul s-a uitat după banane și foci. Nu a văzut banane, doar cetacei de 15 metri lungime. Acestea sunt pești uriași, care scuipă apă arteziană.”

„Racoviţa n-a putut trage barca pentru că erau câmpuri de cereale cu gheață.”

„Autorul pune în paranteză ce n-a încăput în text sau dacă nu înțelegi.”

„Ghiță era cârciumar, iar Ana era foarte activă social, mai ales cu Lică.”

„Personajul Lică era șeful porcilor, dar făcea bani pe lângă și din cămătărie.”

“Ana s-a combinat cu Lică și deși s-a rugat mult să o ia cu el, el s-a dus în pădure și a intrat într-un pom.”

sursa foto – 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton