Pepe face faţă din ce în ce mai greu obligaţiilor sale profesionale. Din cauza programului prea încărcat, artistul se vede nevoit să ajungă în sânul familiei doar pe înserate, atunci când fetele sale dorm.
Pepe, unul dintre artiştii cu cele mai multe proiecte TV, simte din plin preţul celebrităţii. Chiar dacă în prezent figurează doar ca jurat la o emisiune la care filmările au început de puţin timp, el abia dacă mai apucă să-şi vadă familia. Asta întrucât artistul petrece ore-n şir pe platoul de filmare, iar atunci când ajunge acasă, de cele mai multe ori fetele sale dorm. Pepe nu se poate bucura nici măcar în weekend de un program în familie, dat fiind faptul că de vineri până duminică, este plecat în provincie, la concerte.