Când Sarah și Cade Wessel s-au cunoscut în clasa a șasea, s-au împrietenit imediat. Cei doi au rămas apropiați de-a lungul timpului, iar în 2018, în timpul ultimului an de liceu, relația lor a luat o turnură romantică și au început o relație. În albumul de final de liceu, tânărul a făcut o promisiune și a pus la bătaie și o sumă de bani.
Un bărbat a pus un pariu în albumul de final de liceu
Într-o zi memorabilă din 2018, Cade se afla în clasă cu câțiva prieteni, când au fost împărțite formularele pentru trimiterea citatelor pentru albumul de final de liceu. Atunci, bărbatul a decis ca citatul său să fie, de fapt, un pariu: „20 de dolari că mă însor cu Sarah Dill”.
„Unii încercau să găsească lucruri amuzante de spus, alții voiau să fie profunzi”, își amintește Cade, în vârstă de 24 de ani, pentru People.
„Dar am stat acolo, m-am izolat și m-am gândit: „Voi face ceva legendar””, a povestit el.
„Nu am avut emoții când am scris. Știam ceea ce simțeam. Deși nu depindea doar de mine dacă se va îndeplini, simțeam că așa va fi”, a spus el, explicând că Sarah a aflat de citat după ce cineva de la liceul lui i-a trimis o poză.
Citește și: Poveste de dragoste ca-n filme. Un cuplu s-a reîndrăgostit după ce el și-a pierdut memoria într-un accident
După șase ani ani, pe 27 aprilie, citatul lui Cade din albumul școlar s-a împlinit. El și Sarah s-au căsătorit. Pentru ziua cea mare, tânărul a cerut câteva favoruri pentru a avea o imagine uriașp a citatului din album, împreună cu fotografia lor de logodnă în fața unui vulcan în erupție și versurile unei piese de-a lui Bruce Springsteen.
„Este literlamente dintr-un film de genul comedie – romantic. Acum, pe măsură ce reflectăm, ne dăm seama că citatele erau pentru finalul lui ianuarie, așadar ne întâlneam doar de câteva săptămâni când el l-a scris. Când știi, știi”, a afirmat și Sarah.
După nuntă, fotografa Olivia Derocher a postat un clip cu citatul lui Cade, pe Instagram. Postarea era însoțită de o imagine a bărbatului mergând spre altar ținând în mână o bancnotă de 20 dolari.
Citește și: O femeie a încercat să-și otrăvească soțul pentru că a vrut să fie „rea” cu el. Ce s-a întâmplat între ei
Postarea a devenit virală, fiind apreciată de peste 1.4 milioane persoane.
„Pariază pe tine și partenerul tău. Când știi că știi că nu poate fi mai precis, iar faptul că am pariat pe acel sentiment pentru a ne aduce astăzi aici, este dovada clară. Urmează-ți inima: dacă este în locul potrivit, atunci vei fi chiar acolo unde ar trebui să fii”, a afirmat Cade.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cade și Sarah
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare iulie 10, 2024 4:40 pm