Ministrului Educației, Monica Anisie, i-a cerut ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să elimine declarația pe proprie răspundere din partea părinților. Se pare că documentul prin care ar fi trebuit ca părinții să își asume că nu au simptome de COVID-19 și că elevii nu au intrat în contact cu persoane infectate cu SARS-CoV-2 a stârnit controverse.
„I-am solicitat domnului ministru Tătaru să fie eliminată acea declarație pe propria răspundere din partea părintelui și acesta a fost de acord. Normele pentru începerea școlii le publicăm mâine (marți – n.a.), nu vor mai cuprinde declarația pe propria răspundere”, a spus Monica Anisie, potrivit digi24.ro.
Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI
Părinții ar fi trebui să completeze declarația din 14 septembrie, odată cu începerea noului an școlar.