„Dacă i-aș fi spus Ralucăi că o iubesc? Dacă aș fi rugat-o să rămână cu mine? Dacă aș fi smuls-o de lângă soțul ei abuzator?” Mintea mea e permanent bântuită de aceste întrebări și cred că îmi voi regreta toată viața lipsa de curaj. Tot timpul mă voi întreba cum ar fi fost dacă aș fi fost mai bărbat… Din păcate, nu cred că voi afla niciodată…
într-o seară, am jucat ping-pong cu niște prieteni până târziu. Tatăl unuia dintre ei amenajase în subsolul casei un loc de relaxare: câteva rafturi cu cărți, un CD-player, un hamac, un balansoar, masa de ping-pong și o masă de biliard. Tatăl prietenului meu Horia era un om extrem de ocupat și simțea nevoia să petreacă măcar o jumătate de oră pe zi în compania celor doi fii ai lui. Ideea o preluase de la un cunoscut și se ocupase singur de amenajarea încăperii. Acesta a fost darul lui pentru băieți de Crăciun, când fiii lui au împlinit 14 ani. De atunci, am petrecut și eu mult timp acolo.
Ne adunam în aproape fiecare weekend mai mulți prieteni, uneori ni se alătura și tatăl lui Horia. Fetele nu erau acceptate. Cu toate astea, îmi amintesc că tatăl lui Horia ne povestea uneori mici întâmplări din tinerețea lui; n-am știut niciodată dacă erau adevărate sau doar erau menite să ne învețe să ne purtăm frumos cu fetele, să le respectăm și să fim niște adevărați cavaleri.