Drama Cristinei Bălan pare că nu se mai termină. De când a făcut public faptul că cei doi copii ai ei suferă de sindromul Down, interpreta este zi de zi criticată de oameni. Unii dintre ei consideră că vedeta ar fi trebuit să renunțe la sarcină. Câștigătoarea „Vocea Romîniei” le-a scris tuturor un mesaj, prin care explică de ce nu a renunțat la gemeni, înainte ca aceștia să vină pe lume.
Da, recunosc, am greșit. Sunt vinovata de non-ucidere din culpă. Alt termen mai aproape de ce vreau sa exprim nu am găsit. Ah, și de tăinuire, complicitate, presupun. Greu de crezut, dar, in urma dezvaluirilor de ieri, sunt persoane care ma acuza că nu mi-am ucis pruncii, în pântec. Eu înca încerc să-mi înfășor mintea în jurul acestei atitudini și sa inteleg cum de au putut scoate asemenea ineptii și, mai ales, de unde le-au scos. Ca din inimă sigur nu. Am eu o banuiala de unde, dar nu e momentul s-o exprim… Oricum, e adânc…
Mai mult pe Libertatea.ro